Severus Militaru, forţat să renunţe la conducerea sindicatului

Noul an nu începe foarte bine pentru fostul deputat Severus Militaru. Funcţia de preşedinte al Sindicatului Liber Cariera Roşiuţa este în pericol după ce a intrat în conflict, se pare, cu omul său de bază, prim-vicepreşedintele sindicatului, Nelu Roşca. Astăzi, la Roşiuţa, la avea loc o şedinţă la care se va lua decizia de a organiza noi alegeri pentru funcţia de preşedinte al sindicatului. Nelu Roşca va candida, iar Militaru a declarat că este dezamăgit de ceea ce se întâmplă şi alege să nu mai intre în luptă.  

Noi probleme pentru fostul deputat Severus Militaru. După eşecul de la alegerile parlamentare, Militaru a revenit în rândul minerilor din Roşiuţa, în funcţia de preşedinte al sindicatului. De fapt, chiar şi aceşti patru ani de mandat, Militaru a fost preşedinte, însă atribuţiile au fost delegate prim-vicepreşedintelui, „mâna sa dreaptă“ Nelu Roşca. Numai că, la revenirea efectivă la sindicat, Militaru a descoperit că acesta fusese „confiscat“ de liderul Nelu Roşca.

Ieri, lucrurile au explodat şi chiar a fost o ceartă între cei doi, la sala de apel a minerilor.

Nelu Roşca, sprijinit de administraţie

Contactat telefonic, sindicalistul Nelu Roşca a declarat că în rândul oamenilor există „o repulsie“ faţă de modul în care Militaru s-a ocupat de problemele minerilor de la Cariera Roşiuţa, motiv pentru care s-a luat decizia organizării unei conferinţe pentru alegerea unui nou preşedinte. „Probabil voi candida”, a declarat Nelu Roşca. „Mâine (n.red- astăzi) vom avea o şedinţă a Consiliului de Coordonare al Sindicatului Cariera Roşiuţa şi vom decide organizarea unei conferinţe, alegeri libere“, a spus Roşca. Acesta a menţionat că solicitarea a venit din partea minerilor. „Militaru a fost huiduit de oameni”, spune Roşca.

Severus Militaru a declarat că, într-adevăr, în timpul mandatului de deputat nu s-a putut ocupa la fel de mult de sindicat, însă de strajă l-a lăsat pe Nelu Roşca.

Şi pentru sindicatele fac tot mai des jocul administraţiei, Nelu Roşca pare să fie susţinut de administraţie în demersul său. Între Roşca şi şeful carierei Roşiuţa Ion Ghiga, dar şi directorul EMC Motru Vasile Râbu, pare să fie o relaţie tot mai apropiată. Potrivit unor surse, la cheful echipei Pandurii, Roşca a făcut un adevărat scandal pentru că nu a fost pus la masă cu şefii mineritului din Motru, însă nu s-a lăsat până nu a stat lângă aceştia.

 Militaru nu mai candidează

Preşedintele sindicatului, Severus Militaru, a mai declarat că cel mai probabil nu va mai candida şi va alege să susţină o altă persoană pentru această funcţie. „Este adevărat, omul pe care l-am ajutat şi l-am promovat vrea acum să-mi ia locul. Nu este nicio problemă şi nici nu vreau să comentez prea mult pe această temă. Nu cred că voi mai candida însă voi susţine un om tânăr care poate reprezenta în mod corect interesele minerilor de la Cariera Roşiuţa“, a declarat Militaru.

În luptă, împotriva lui Nelu Roşca va intra, cel mai probabil secretarul Alexandru Golea. De asemenea, Militaru mai spune că speră că vor fi alegeri corecte şi spune că de această dată vor fi chemaţi la urne toţi minerii. Până acum, la alegerile de la Roşiuţa votau puţin peste o sută de delegaţi, practic o persoană vota pentru 10-15 oameni.

PRECEDENT

Este interesant de observat ceea ce se întâmplă în sindicatele din minerit şi energie, unde liderii vechi din sistem par să fie schimbaţi. Prima situaţie a fost la Cariera Lupoaia, unde Constantin Ureche a pierdut şefia sindicatului tot în faţa prietenului şi partenerului său, Nicolae Bădiţă.

„Atunci când eu şi domnul Ion Ruşeţ am candidat şi am intrat în Parlament am avut girul sindicatelor pentru a reprezenta drepturile oamenilor acolo. Şi asta am încercat să facem“

Severus Militaru

Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: