Vezi la ce oră se opresc ploile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori, ploi abundente şi intensificări de vânt, valabilă pentru întreaga ţară, de la ora 08.00 până la ora 20.00.

Vor fi precipitaţii în toate regiunile, sub formă de ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, mixte în Transilvania şi Oltenia şi ploi în Muntenia şi Dobrogea. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25...30 l/mp în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în Moldova.

Îndeosebi în prima parte a zilei, vântul va avea intensificări, iar în Crişana, Banat şi la munte va viscoli ninsoarea.

În Dobrogea, dar şi în sudul Olteniei şi al Munteniei, inclusiv în Municipiul Bucureşti, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, informează meteorologii.

Cele 18.456 de secţii de votare organizate pentru alegerile parlamentare  s-au deschis, duminică, la ora 7.00, fiind aşteptaţi la urne aproximativ 18,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot, care trebuie să îşi alegă parlamentarii, fiind delimitate 315 colegii de deputat şi 137 colegii de senator.

Vizualizări: 224

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: