Arestarea judecătorului Costiniu, mult prea puţin pentru a ne convinge că justiţia funcţionează. Cel mult poate să însemne un început de funcţionare. Sacrificarea  judecătorului pe altarul onorii breslei mă face să cred că el a fost doar cel mai fraier, înhăitându-se cu personaje rău famate cărora le mergea gura la telefon ca morişca de vânt. Iţele încurcate ale aranjamentelor tip Costiniu, Căşuneanu, Locic nu vor fi descâlcite niciodată, dar pentru un timp se va face cel puţin linişte. D-na Pivniceru, atât de vocală când a fost vorba de tăierea drepturilor pe care judecătorii şi le-au dat unii altora a amuţit complet. M-aş fi aşteptat, la ce prinţipuri are să fie prezentă pe toate ecranele şi în paginile tuturor ziarelor şi să înfiereze cu mânie proletară atitudinea judecătorilor care se lasă atraşi în astfel de combinaţii nesănătoase. A tăcut mâlc! Omniprezenta judecătoare Bărbulescu şi aspirantă la una dintre cele mai mari funcţii din justiţie ar fi trebuit să nu ţină seama că judecătorul i-a fost coleg şi să apere cinstea şi onoarea meseriei pe care încă o mai practică. Tot nimic! S-ar putea ca după ajungerea în instanţă a cazului judecătorului Costiniu să se dovedească că acesta n-a întrunit toate elementele necesare catalogării acţiunilor sale drept infracţiuni. Aproape că nici nu mai contează dacă instanţa îl va spăla de păcate pe judecător. În memoria noastră a tuturor va rămâne faptul că un judecător de la Înalta Curte îi plângea pe umăr unui om de afaceri şi-i promitea că-i aranjează o sentinţă favorabilă chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat şi în realitate. N-o să ştim niciodată câte sentinţe pronunţate de Înalta Curte au fost aranjate în acest fel şi poate că nici nu este bine să ştim, aşa pentru moralul nostru! Arestarea celor trei părtaşi la „tranzacţie” mai demonstrează un lucru şi anume acela că indiferent de câţi bani şi câte relaţii ai, dacă faci prostii ajungi la răcoare. Important este ca aceste trei cazuri să nu rămână singulare, pentru ca de acum înainte, timp de 20 de ani, să se facă referire la ele ca la o speţă singulară. Nu vreau să văd în fiecare zi judecători arestaţi, dar vreau ca toţi cei care au ajuns într-o funcţie de care parcursul vieţii mele depinde nemijlocit să nu se aplece în gunoaie să ia o chită de bani aruncată chiar dacă acolo sunt 200.000 de euro. Poate că oamenii ăştia au înţeles că libertatea este mai scumpă decât oricare sumă vehiculată cu atâta uşurinţă zilele acestea. Prea ajunseseră să creadă despre ei că sunt sfinţii care te mănâncă dacă vrei să ajungi la Dumnezeu!