Și la pușcărie și bun de plată, după un viol cu repetiție

În sfârșit o sentință menită să îl țină mult timp după gratii pe un individ din zona Motru care, în vară, la scurt timp după ce ieșise din pușcărie, a mers acasă la Cătunele și a violat o bătrână de 77 de ani, bolnavă și pe care, culmea, o mai abuzase cu ani în urmă și pentru care fusese condamnat la 6 ani de închisoare.

Ion Marius Trăilescu împlinește la sfârșitul acestei luni 37 de ani, dar aniversarea respectivă și multe altele îl vor găsi în spatele gratiilor, individul având un cazier destul de încărcat, pe lângă „pasiunea” sa de a o viola pe bătrâna din Cătunele el fiind implicat și în alte nelegiuiri. Acum magistrații au decis ca el să stea după gratii nu mai puțin de 11 ani, pedeapsa fiind una exemplară pentru cei care ar putea să comită aceleași păcate ca Trăilescu, iar pentru violatorul respectiv magistrații au mai decis și alte lucruri fără precedent pentru astfel de cazuri. „Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima Vieaşu Călina şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică 10 m, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa victimei la o distanţă mai mică 10 m, prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, n şi o Cod penal, pe o durată de 5 ani de la momentul executării sau considerării ca executată a pedepsei principale. (…) Obligă inculpatul Trăilescu Ion - Marius la plata către partea civilă Vieaşu Călina a sumei de 50 000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral produs victimei prin comiterea infracţiunilor. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu, în cuantum de 500 lei, rămân în sarcina statului”, se arată în decizia Judecătoriei Motru, care nu este definitivă, dar care menține arestarea preventivă dispusă față de inculpat încă de la sfârșitul lunii iulie, atunci când acesta a comis faptele.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: