Şi vremea rea alungă turiştii de pe Transalpina

Marioara Babu, celebra băciță de la Stâna Ștefanu, situată pe Transalpina și la care, în anii trecuți, turiștii opreau cu miile pentru a mânca o mămăligă caldă și o brânză bună, spune că şi vremea rea i-a alungat pe turişti.

Acum stâna e mai mult goală pentru că turiștii sunt foarte puțini, asta deși băcița care îi aștepta aici cu mâncare caldă și voie bună a amenajat inclusiv interioarele, aducând costume populare pe care oricine să le poată admira în voie. Iar oamenii intră să le vadă pentru că afară oricum toarnă cu găleata, pe Transalpina inclusiv grindina fiind ceva la ordinea zilei în această perioadă.

„Oamenii veneau și își făceau poze cu costumele ciobănești pe care le aveam aici în anii trecuți, dar vara aceasta am redecorat stâna pe interior cu costume tradiționale gorjenești. Toate sunt autentice și extrem de frumoase, apreciate de cei care ne trec pragul, dar, din păcate, numărul turiștilor este mic. E foarte mic, din păcate. Nu sunt doar problemele acestea cu Transalpina, cu veștile care i-au îndepărtat pe turiști de zona noastră, dar mai sunt și ploile care par să nu se mai oprească. A plouat foarte mult vara aceasta și puținii turiști care au trecut pe aici au preferat să își vadă de drum, dacă ploua. La noi oamenii vin și găsesc aproape oricând o mămăliguță caldă cu o brânză bună și o tocană proaspătă, dar, așa cum spuneam, vremea rea ne-a creat probleme și nouă și lor, de parcă nu am fi avut și așa destul”, spune băcița care își ține minte ani de zile musafirii ce-i trec pragul chiar și o singură dată.

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: