Sindicalist: Jumătate din excavatoarele CEO sunt defecte şi directorii tac

Sindicaliştii din cadrul Complexului Energetic Oltenia acuză faptul că excavatoarele din cariere sunt defecte, iar unii directori închid chiar ochii să nu înceapă lucrări de reparaţii care să oprească utilajele şi să scadă producţia. Până acum, nu au fost făcute reparaţii la niciun excavator, susţine sindicalistul Nicu Bunoaica.

Liderii de sindicat susţin că directorii au venit în cariere la solicitarea lor. Sunt multe utilaje trase pe dreapta, care nu funcţionează, dar nici reparaţii nu se fac. „Investiţiile acum se fac, vara. Nu se mişcă nimic. Excavatoarele sunt în moarte clinică. Dintr-o carieră, jumătate dintre ele nu funcţionează. Sunt defecte. Oamenii l-au rugat pe domnul director Antonie în Motru. A venit la carierele Roşiuţa şi Lupoaia să vadă care este situaţia. S-a dus la excavatoare, a văzut deficienţele de acolo”, a declarat sindicalistul Nicu Bunoaica.

Bunoaica mai spune că este şi rea-voinţă în tratarea acestei probleme. Sunt directori speriaţi că nu se încadrează în targetul impus de conducerea companiei, aşa că nu îşi permit să oprească excavatoarele nici măcar să facă mici reparaţii. „Directorii tac. Nu îşi prea dau interesul să se facă reparaţii. Vor să meargă totul non stop, că ei sunt plătiţi în funcţie de producţie. Cel puţin, astea sunt semnalele care vin în teritoriu. Domnul Dafinoiu, de la Motru, stă în birou şi bine-mersi ia banii la sfârşitul lunii. El nu vine în cariere. Trebuie atâtea tone de cărbune, el pune presiune pe ceilalţi şefi de sectoare care pun biciul tot pe angajaţii cu salariul minim pe economie. El nu cere reparaţii, că pierde bani la salariu dacă se opreşte excavatorul”, este semnalul sindicalistului.

Vizualizări: 3,041

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: