Sindicaliştii de la Rovinari vor salarii mai mari, dar nu pot negocia

Liderii de sindicat de la Complexul Energetic Rovinari aşteaptă o hotărâre de guvern care să reglementeze reprezentativitatea pe ramurile de industrie. În caz contrar, cei de la Rovinari nu pot începe niciun fel de negociere cu administraţia, spun aceştia. În prezent, la CE Rovinari nici un sindicat nu are reprezentativitate şi în funcţie de ce va spune hotărârea de guvern, e posibil ca sindicatele lui Marin Golea şi Constantin Mitrescu să fuzioneze.

Sfârșit de an în dubii la Complexul Energetic Rovinari. Sindicaliștii de aici așteaptă cu sufletul la gură o hotărâre de guvern care să reglementeze reprezentativitatea în cadrul companiei. Potrivit liderul Minerul Rovinari, Marin Golea, se pune problema unei reprezentativități pe ramura de industrie sau reprezentativitate la nivel de confederație. În niciuna din cele două situații, sindicatele de la Rovinari nu au reprezentativitate. ”Era vorba ca această hotărâre să apară după 15 decembrie aşa că e posibil ca săptămâna asta să apară să vedem și noi ce se întâmplă. În momentul de față niciun sindicat de la Rovinari nu are reprezentativitate, mie îmi lipsesc 200 de oameni și lui Mitrescu îi lipsesc 250 de oameni ca să avem 50 plus unu. Nu apare această hotărâre pentru că este o dispută la nivel de confederații în ceea ce privește ramurile industriale”, a declarat Marin Golea.

Contractele de muncă, valabile și în 2012

Obţinerea reprezentativităţii este cu atât mai dorită cu cât sindicatele își doresc o majorare a salariilor în 2012, însă nu o pot negocia. Din fericire, contractele colective de muncă sunt valabile şi anul viitor. ”Noi la nivel de complex avem contractele colective valabile şi în 2012 însă ne mai dorim și o creștere salarială în raport cu inflația. Vorbim de o creștere cu 20% însă trebuie să ținem cont și de prevederile legale, să vedem cu cât ne permite legea să mărim salariul într-un an”, a declarat Marin Golea.

FUZIUNE

Marin Golea spune că în funcţie de ce va spune hotărârea de guvern așteptată săptămâna aceasta, se vor decide dacă cele două sindicate de la Rovinari vor fuziona. ”E posibilă și o fuziune între sindicatul meu și cel condus de Constantin Mitrescu. Așteptăm hotărârea de guvern să vedem ce se întâmplă”, a declarat Golea.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: