Sindicatele au cerut anularea deciziei de diminuare a salariilor la TESA

Întâlnirea de ieri dintre liderii de sindicat şi reprezentanţii administraţiei Complexului Energetic Oltenia nu a fost una în urma căreia să fie luate decizii, ci au decis să mai fie o şedinţă vineri.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Ion Ruşeţ, a precizat ieri că la discuţia cu directorul Diviziei Energie Aurel Medinţu, sindicatele au cerut anularea deciziilor care încalcă prevederile Contractului Colectiv de Muncă, referindu-se aici la diminuarea salariilor personalului TESA. „Colegul meu Adrian Marciuc a dat câteva exemple punctuale de nerespectare a prevederilor contractului de muncă şi vor fi verificate şi analizate. Am cerut de asemenea date clare pentru alcătuirea unui plan de eficientizare pentru că nu se poate face decât pe nişte date, pentru că astfel de planuri se fac pe perioade lungi, de 5-10 ani“, a spus Ruşeţ. Aceeaşi şedinţă, alt punct de vedere. „A fost o discuţie de început, toată lumea este îngrijorată de situaţia blocării pieţei şi sperăm să găsim soluţii, dar nu am ajuns la ceva concret. Am discutat problema ANRE, le-am prezentat modificările ce vor fi aprobate în 10 zile. A rămas să ne mai întâlnim şi vineri. Nu am discutat despre planuri de restructurare“, a declarat directorul Aurel Medinţu.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: