Sindicatele lui Condescu, la prima întâlnire cu noul ministru

Subiectul Electra va fi repus pe tapet săptămâna viitoare, la prima întâlnire pe care noul ministru al Economiei, Ion Ariton, o va avea cu sindicatele din minerit şi energie. Întâlnirea are loc la solicitarea sindicatelor miniere, care doresc să afle care este politica noul ministru cu privire reorganizarea sistemului energetic.Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, a declarat că sindicaliştii doresc să afle de la noul ministru lucruri legate de înfiinţarea companiei Electra, a negocierii contractului colectiv de muncă unic pe companie, de forma de organizare a companiei, mai precis numărul şi sediul noilor sucursale etc. „Întâlnirea are loc la solicitarea noastră şi va avea loc luni sau marţi. Sunt multe lucruri pe care ne-am propus să le discutăm cu noul ministru, mai ales că este prima discuţie de acest fel”, a spus Condescu. (R.S.)

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: