Siropul de păpădie, produs montan atestat de băcița Mărioara

Băcița Mărioara Babu a reușit să ateste drept produs montan aproximativ 20 de produse. Pe lângă tocanul de oaie sau balmoșul care au făcut-o celebră, a mai adăugat pe listă siropuri și dulcețuri preparate din fructe, plante sau flori culese de la munte, din zone ferite de poluare. 

Produsele sunt atestate de Ministerul Agriculturii și Agenția Zonelor Montane.

Siropul de păpădie este printre ultimele produse atestate drept produs montan. Băcița Mărioara Babu ne-a declarat că a făcut totul din dorința de a transmite tinerelor generații rețete tradiționale și produse sănătoase. 

"Ce înseamnă produs montan? Să-l prepari din materie primă din zona montană, unde nu e poluare. Că vorbim de siropul de păpădie, siropul de muguri de brad, de flori de soc, toate sunt atestate ca produse montane și le preparăm din plante culese de la munte, unde nu există poluare. Aceasta este o condiție esențială să devină produs montan", a spus băcița Mărioara. 

Pentru că acum păpădia e încă în floare, băcița a început să culeagă flori și să prepare siropul de păpădie. "Nu e o rețetă complicată. E foarte simplu. Culegem florile de păpădie, le spălăm, le punem în apă clocotită și fierbem până se descompun perfect. Le lăsăm 24 de ore așa să ia siropul toate proprietățile păpădiei, apoi le strecurăm și adăugăm zahăr în sirop, și mai fierbem o dată până se leagă bine și devine sirop mai gros. Apoi sterilizăm și e gata. Zahăr punem mai puțin. Cam 300 de grame la un kilogram de flori. Nu iese foarte dulce siropul și încă îi rămâne gustul de păpădie. Nu iese amar pentru că am tot fost întrebata dacă iese amar pentru că știm că păpădia e amară. Are și multe beneficii pentru sănătate și e foarte apreciat ca gust acest sirop de turiștii care ne trec pragul la stână, pe Transalpina", a mai spus băcița. 

După o altă rețetă, păpădia este pusă proaspătă în borcane, apoi pusă în beci. Un rând de flori, unul de miere și lăsat cel puțin trei luni borcanul la rece și întuneric, apoi florile își lasă siropul numai bun de gustat. 

Păpădia e o sursă bună de vitamine și antioxidanti, însă poate provoca și alergii așa că orice cură cu păpădie trebuie discutată cu un specialist.

Galerie foto


Vizualizări: 5,538

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: