Sistemul de facturare la energie se schimbă complet!

Începând cu 1 iulie 2025, românii vor plăti altfel pentru facturile la energie electrică. Noul sistem de facturare aduce scumpiri neașteptate pentru cei care consumă puțin, într-o mișcare ce răstoarnă complet actualul model de tarifare.
De la 1 iulie, facturile la curent ar putea crește cu până la 121%, în funcție de consum. Cei mai afectați vor fi consumatorii casnici care folosesc sub 100 kWh lunar, adică tocmai cei care făceau economie. În prezent, ei plătesc un preț plafonat de 0,68 lei/kWh, dar energia de pe piață ajunge și la 625 lei/MWh. Diferența e acoperită de stat, însă cu mari întârzieri, ceea ce pune furnizorii în dificultate.
Schema de plafonare, introdusă în 2022 pe fondul crizei energetice, este considerată nesustenabilă și urmează să fie eliminată în perioada următoare.
Concret, conform simulării realizate de ZF, un consumator casnic cu 92 kWh lunar a plătit în aprilie o factură de 63 de lei. Din iulie, aceeași cantitate de energie îl va costa 138 de lei – adică de 2,2 ori mai mult. Creșterea bruscă vine din eliminarea plafoanelor: prețul real pentru 1 kWh nu mai este 0,68 lei, ci urcă spre 1,5 lei, potrivit ofertelor actuale ale furnizorilor.
Și pentru consumatorii cu un necesar lunar între 100 și 255 kWh urmează scumpiri semnificative. De exemplu, cine a avut un consum de 175 kWh și a plătit în aprilie 140 de lei, va achita din iulie 262 de lei – aproape dublu. Asta deoarece prețul plafonat de 0,8 lei/kWh va fi eliminat, arată sursa mai sus citată.
Pentru cei care consumă între 255 și 300 kWh pe lună, prețul actual este calculat la 0,8 lei/kWh pentru primii 255 kWh și 1,3 lei/kWh pentru restul. La un consum de 275 kWh, factura din aprilie a fost de 236 lei, dar din iulie va urca la 412 lei.
Cei care consumă peste 300 kWh vor resimți cele mai mici creșteri procentuale, deoarece trecerea este de la 1,3 lei/kWh la 1,5 lei/kWh.
Noile modificări din sistemul de facturare vor lovi în special românii care au consumuri mici sau moderate, adică majoritatea populației.
Circa jumătate dintre consumatorii casnici de energie din România sunt la nivelul de sub 100 kWh pe lună, iar o treime sunt în intervalul 100-255 kWh pe lună.
Vizualizări: 2,521
Distribuie Trimite pe WhatsApp