SNLO nu mai vrea UATAA Motru înapoi

Daniel Burlan, directorul SNLO, a declarat că nu ar fi momentul să preia Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă Motru, în condiţiile în care la Ministerul Economiei se vorbeşte tot mai mult de preluarea CET-urilor. Fericiţi de decizie ar fi primăria Motru, care abia a găsit o firmă care să le aducă cărbune pentru a da drumul la apă caldă. Firma le va furniza o cantitate de 1000 de tone de cărbune, suficient doar pentru două săptămâni.

Însărcinat de Adunarea Generală a Acţionarilor, respectiv consilierii locali de la Motru, directorul UATAA Motru, Ilie Schintee a contractat o nouă firmă care să le dea cărbune. De data aceasta contructatul nu prevede furnizarea cărbunelui pentru o perioadă de timp, ci doar cantitatea de 1000 de tone de cărbune. Directorul uzinei Motru recunoaşte că 1000 de tone de cărbune nu ajung decât pentru două săptămâni. „Singura soluţie pe care am găsit-o în acest moment a fost să cumpărăm cărbune de la o firmă locală. Nu îmi amintesc cum se cheamă. Am cumpărat 1000 de tone de cărbune, însă această cantitate ne ajunge doar pentru circa două săptămâni. Sper ca în această perioadă să se ajungă la o înţelegere cu SNLO”, declară Ilie Schintee, directorul UATAA Motru.

Primăria ar da-o mâine

Atât autorităţile locale de la Motru, cât şi SNLO încearcă să se descotorosească de UATAA Motru. Propunerea Guvernului de a preda CET-urile Ministerului Economiei îi bucură pe edilii locali de la Motru, însă nu şi conducerea Societăţii Naţonale a Lignitului Oltenia, care combate cu vehemenţă această propunere. „După păreea mea dacă serviciile către populaţie ar avea de câştigat, consiliul local şi eu personal aş fi de acord cu treaba asta. Ar fi o grije care ne-am lua-o de pe cap. Ar putea fi o variantă foarte bună”, declară Tudor Dobrică, viceprimarul oraşului  Motru

Nu de aceeaşi părere este şi Daniel Burlan: „La o analiză a creanţelor restante ale UATAA Motru se constată că cele mai multe încasări le are de la instituţiile locale, spitale şi unităţi de învăţământ. Cea mai mare creanţă a lu UATAA se regăseşte acolo. Până la urmă problema trebuie rezolvată pe plan local. Deci încasările de la aceste instituţii, care înseamnă finanţare de la bugetele locale. În momentul de faţă nu cred că ar fi cea mai bună soluţie să preia SNLO-ul UATAA Motru, fiindcă şi UATAA Motru are nişte programe de modernizare, care înseamnă surse de investiţii, iar SNLO are nevoie de surse de investiţii pentru achiziţionarea suprafeţelor necesare dezvoltării fronturilor de lucru, plus programe de modernizare”, susţine Daniel Burlan, director SNLO.

UATAA Motru a mai făcut parte din SNLO, până când aceasta a fost preluată de administraţia locală de la Motru.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: