Şoferii care parchează aiurea îngreunează misiunea salvatorilor

Salvatorii trag un semnal de alarmă. Pasarela din Târgu Jiu reprezintă un coșmar pentru ei când merg în misiune. De cele mai multe ori, șoferii trag pe dreapta și blochează pasarela, îngreunându-le misiunea. Aceasta nu este singura problemă din oraș. Sunt și alte străzi unde sunt parcate autoturisme pe ambele sensuri de mers, iar mașinile de intervenție nu se pot strecura printre ele. „Pe pasarela din Târgu Jiu, șoferii, în loc să accelereze, opresc. Astfel s-a blocat tot traficul. Când ești pe un pod, accelerezi și unde drumul îți permite, tragi pe dreapta și îi faci culoar mașinii de la pompieri. Niciodată pompierii nu o să treacă peste tine. Autospecialele noastre au gabaritul mare. Vă dau un alt exemplu. Vorbesc despre strada de la fosta poștă 23 August, cu ieșire la biserica din Piața Mică. Imaginați-vă dacă am putea trece pe acolo”, a explicat maiorul Ică Diaconescu, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.

Și strada Eroilor le dă fiori pompierilor. Au demonstrat acest lucru și practic, săptămâna trecută, când au simulat un incendiu. Pentru că erau mașini parcate la voia întâmplării, autospecialele abia au putut trece printre autoturisme. „Ce se întâmplă în spate la Hotel Gorj dacă Doamne-ferește se întâmplă un incendiu? Noi nu putem spune niciodată că nu putem interveni. Cu toate acestea, noi ne adaptăm situațiilor. Ce va fi mai dificil este realizarea dispozitivului de intervenție. Dacă dispozitivul este creat la distanță și refularea apei are de suferit. Nu pot fi întinse dispozitivele de intervenție pe presiune înaltă”, a anunțat Diaconescu.

Vizualizări: 232

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: