Soţiile şefilor de la Consiliul Judeţean câştigă la una cu soţii lor sau chiar mai bine

Actuali şefi ai Consiliului Judeţean Gorj şi-au făcut publice zilele acestea declaraţiile de avere conform obligaţiilor legale care le revin. Din documentele cu pricina reiese că Ion Călinoiu, Corneliu Popescu şi Radu Angheloiu nu stau deloc rău la capitolul venituri, mai ales că, în familie, doamnele câştigă aproape la fel de mult ca domnii sau, în cazul preşedintelui, chiar peste. 
Ion Călinoiu a câştigat mai puţini bani anul trecut decât soţia sa. Şeful Consiliului Judeţean a avut în 2008 venituri totale de circa 51.000 de lei, în timp ce Elena Călinoiu a câştigat peste 68.000 de lei, în calitate de şefă de birou la Direcţia Finanţelor Publice Gorj. Sumele apar în ultima declaraţie de avere completată de preşedintele Consiliului Judeţean, declaraţie în care Călinoiu a trecut şi diurnele de care a beneficiat la deplasările făcute anul trecut în străinătate şi care ajung şi ele la circa 1000 de euro.
 Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Corneliu Popescu, are şi el o soţie care câştigă bine, circa 40.000 de lei ca dascăl la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu, el reuşind să aibă însă venituri mai mari decât ale doamnei. Funcţia de vicepreşedinte i-a asigurat lui Popescu venituri de peste 47.000 de lei, la care se mai adaugă peste 1250 de lei din prezenţa la o comisie de licitaţie, precum şi 5200 de lei din închirierea unui spaţiu. Cornel Popescu se face însă remarcat prin terenurile moştenite după decesul părinţilor săi, acesta având în proprietate nu mai puţin de 15 suprafeţe de pământ, situate la Turcineşti, Stăneşti, Drăgoieni şi Târgu Jiu. 

 Despăgubiri de 125.000 de lei pentru Angheloiu

 Celălalt vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Radu Angheloiu, a reuşit şi el să intre anul trecut în posesia unor moşteniri pe care, până la ocuparea funcţiei publice, nu le redobândise. Acesta are terenuri la Târgu Jiu şi Băleşti, Angheloiu reuşind anul trecut să îşi achiziţioneze şi un Mitsubishi Lancer. Vicepreşedintele liberal a reuşit să pună anul acesta deoparte peste 72.000 de lei, anul trecut el mai punând la păstrare într-un cont bancar 2000 de lei. Radu Angheloiu a avut venituri anul trecut de peste 80.000 de lei, ca şef de serviciu la Distrigaz Sud de 80.000 de lei, din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean câştigând puţin peste 25.000 de lei. 
 Soţia sa, care este director la liceul Henri Coandă a avut venituri de peste 36.000 de lei. Cele mai mari venituri ale lui Radu Angheloiu, de 125.000 de lei, provin însă de la Agenţia Naţională de Restituire a Proprietăţilor, el fiind despăgubit cu suma respectivă pentru un teren din Târgu Jiu. Tot la capitolul venituri, Angheloiu a mai încasat anul trecut şi suma de peste 15.000 de lei ca membru în Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Rovinari. Diurna pentru deplasări în străinătate a lui Angheloiu a fost şi ea anul trecut de peste 1300 de lei.


Vizualizări: 200

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: