Bine că s-a dat drumul la cablograme ca să avem şi noi parte de un pic de distracţie, că mă săturasem să stau cu ochii pe cer după norul radioactiv care venea dinspre Japonia. Nici cearta pe şefia războiului din Libia nu-mi mai plăcea că prea se bâlbâiau marile puteri ale lumii în faţa hotărârii „piticului atomic” de a nu da nimănui jucăria pe care o înhăţase.

Arestarea sindicalistului Petcu n-a ţinut decât cât să-i facă poze la dormitoarele pe care procurorii le şi vedeau goale pentru o bună perioadă de timp. Noroc că federaţia al cărei şef era Petcu i-a recunoscut vina şi l-a schimbat imediat din funcţie cu preacinstitul şi preacuratul Liviu Luca. Aşa da! Un om onest, un exponent al intereselor membrilor de sindicat, un luptător pentru drepturi, un modest prieten al SOV-ului, care nici măcar picat cu ceară n-ar trăda interesul sindicaliştilor care l-au uitat în funcţie. Ce Petcu, ce şpăgar nenorocit care s-a lăsat prins de ultimul procuror din ţara asta? Luca este altceva! Este un investitor, un întemeietor al averii sindicatelor care n-ar întinde mâna ca ultimul milog, că doar de aia are omul cont în tot felul de insule şi peninsule! Să fie dom’le acolo un om de-al nostru, de încredere, din popor şi pentru popor! Nu fârţângăi din ăştia care cum palmează câteva mii de euro cum îi bagă-n betoane! În fruntea trebii ne trebuie un gospodar, un manager, să adune, să pună la ciorap că nu se ştie cum ne este la toţi bătrâneţea şi se trezesc dracu’ că trebuie să-şi cumpere medicamente din pensie ca orice amărăştean! Unde mai pui că s-ar putea să fie nevoie la o adică de operaţie la rotulă făcută de un cardiolog şi atunci de unde scoţi paraii?! De sub patul roz-bombon ca Petcu? Să fim serioşi trăim într-o lume în care cine nu are card se cheamă că nu există.

Sigur că e tot mâna lui Băsescu! Se săturase şi el să fie schimbat din patru în patru ani şi în cazul lui chiar mai des, iar pe ăştia nu poate nimeni să-i schimbe de 20 de ani! Păi să nu te roadă invidia?! Să nu te ardă la lingurică când îi vezi că-şi schimbă „armani” pe tricou şi se pun pe cântat la goarnă pe străzi? Să nu te îmbolnăveşti de nervii capului când coboară din dormitor cu liftul să negocieze salariul minim pe economie? Să nu-ţi sară muştarul când ameninţă cu mitinguri apocaliptice şi nu-s în stare decât să arunce cascheta peste gard? Ei, da! Cu Luca e altceva! În cei 20 de ani de muncă sindicală omul s-a dovedit un integru, un munte de corectitudine, un fel de Noica al mişcării sindicale care a întemeiat nu „Şcoala de la Păltiniş” ca distinsul filozof, ci Şcoala de la Sindicat. A adunat în jurul concepţiilor sale financiare tot felul de gânditori printre care s-a remarcat de departe SOV a cărui carte de căpătâi, ”Realitatea”, s-a dovedit atât de utilă societăţii româneşti. Fără el se cheamă că nici Luca n-ar fi existat, că n-ar fi avut cine să acompanieze conceptele politico-filozofico- financiare ale Scolii de la Sindicat. Si ca orice scoală avea şi ea nevoie de un sediu pe care s-a găsit Petcu ăsta să-i mânjească pereţii cu c….Ce lume rea!