Spărgătorii de maşini din Târgu Jiu au ajuns în arest

Doi tineri din Godineşti au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, aceştia fiind suspecţi în mai multe cazuri de spargeri de maşini în parcările din Târgu Jiu. Alţi doi sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate și tăinuire. Un alt suspect a fost lăsat liber, după 24 de ore de arest.

O patrulă de siguranță publică din Târgu-Jiua prins în flagrant doi tineri pe Strada Liviu Rebreanu, în timp ce încercau să sustragă din interiorul a două autoturisme radio-casetofoanele cu CD, prin forţarea uşilor. Cei doi suspecți de 20 respectiv 21 de ani din comuna Godinești au fost conduși la postul de poliție iar pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că. în noaptea de 21/22.11.2013, au sustras două radiocasetofoane din două autoturisme, aceştia deplasându-se pe raza municipiului Târgu-Jiu cu un autoturism condus de un șofer de 20 ani, din comuna Godineşti, care cunoştea intenţia celor doi făptuitori.

Din probatoriul administrat în acest caz a reieşit că şi în noaptea de 18/19.11.2013, cei doi suspecţi ar fi sustras radiocasetofoanele din şapte autoturisme parcate pe raza municipiului Tg.Jiu, fiind transportaţi cu un autoturism condus de un șofer de 24 ani, însoţit de un tânăr de 21 ani, ambii din comuna Godineşti, conform unei înţelegeri prealabile existente între aceştia.„Urmare a probatoriului administrat, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, a tânărului  de 21 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, si a altor doi suspecți de 20 și 24 de ani  pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. Ceilalţi doi tineri sunt cercetaţi în stare de libertate pentru complicitate la furt calificat, respectiv tăinuire. Cei trei suspecţi reţinuţi au fost prezentaţi Judecătoriei Târgu-Jiu cu propunerea de arestare preventivă, pe numele tinerilor de 21 şi 20 ani fiind emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, în timp ce faţă de suspectul de 24 de ani a fost dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Gorj.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: