În sfârşit, ministrul Mang a demisionat deşi pentru ce i s-a reproşat ar fi trebuit demis. N-am mai văzut până la acest caz o desfăşurare atât de mare de forţe a societăţii civile, care s-a străduit şi a reuşit să deconspire impostura şi furtul, două din căile pe care fostul ministru le-a folosit pentru a-şi construi cariera universitară. Fără să exagerez, cred că sunt câteva mii de astfel de cazuri, de profesori universitari şi doctori în ştiinţe făcuţi la apelul de seară. Ei işi dau zilnic dimensiunea micimii la tot felul de universităţi care în cei aproape 20 de ani de când funcţionează n-au reuşit decât performanţa înmânării sutelor de mii de diplome pentru absolvenţi pe măsura mandarinilor care le patronează. După plecarea lui Funeriu din minister, care n-o fi fost perfect ca ministru, dar măcar a început o reformă adevărată bazată pe ştiinţă şi nu pe furt, scaunul de ministru parcă a fost blestemat. Era cât pe ce să fie ocupat de o altă impostoare tare în CV, care a demisionat înainte de a-l ocupa şi ocupat de celebrul Mang, care a sfârşit într-o ruşine naţională şi internaţională, în care a târât şi învăţământului universitar românesc. Mi-a plăcea ca lucrurile să nu moară odată cu demisia lui Mang. Pentru puterea exemplului şi în numele reformei despre care nu mai contenesc politicienii să vorbească mi-aş dori ca în acest caz  şi în toate cele care se vor descoperi să se meargă până acolo încât să se verifice modalitatea prin care a ajuns profesor universitar. La o verificare de acest gen surprizele ar fi multe şi din cele mai neplăcute… Nu cred în astfel de verificări făcute de comisii sau comitete al căror rol este mai degrabă acela de a îngropa problema ci mă bazez tot pe societatea civilă, care a făcut mai mult decât oricare din instituţiile abilitate ale statului în acest caz. Poziţia pe care a adoptat-o premierul după demisia ministrului Mang a fost una cel puţin ciudată. Domnia sa regreta situaţia în care l-a pus pe Mang, iar eu tocmai mă pregăteam să-l felicit că l-a numit ministru pentru că altfel nu afla nimeni cine este profesorul Mang şi trăiau mulţi cu impresia că este într-adevăr o somitate în domeniu. Dacă nu l-ar fi numit în înalta funcţie, nefericitul Mang ar fi rămas pe veci cu reputaţia de profesor universitar neştirbită. În vâltoarea care a cuprins atâta lume s-a uitat complet de soţia lui Mang, şi ea profesor universitar, şi ea coautor la lucrările copiate şi ea evaluator ARACIS postură din care va da note poate unor profesori universitari şi universităţi de-adevăratelea. Rectorul universităţii din Oradea la care profesează soţii Mang are o mare problemă dacă nu verifică modul cum cei doi şi-au câştigat gradele profesionale pe seama lucrărilor copiate. Oricum, tăcerea acestuia nu este de bun augur. Mă întreb care o fi părerea studenţilor din această universitate…. O să spuneţi că şi alţi politicieni s-au dus la Herculane turişti şi au venit jurişti şi le merge bine. Poate, dar nu se ştie până când….