Spitalul din Târgu-Cărbunești, la fundul sacului

Echipamentele de protecție din spitale sunt pe terminate. Numai la Spitalul Târgu-Cărbunești se consumă aproape o sută de combinezoane în fiecare zi. În total, lunar, unitatea medicală alocă peste 300 de mii de lei doar acestui capitol și a ajuns deja la fundul sacului.

Un combinezon costă în jur de 100 de lei, iar medicii și asistentele de la Târgu-Cărbunești folosesc în jur de 90 în fiecare zi. Odată ce crește numărul de pacienți, și cheltuielile sunt tot mai mari și mai greu de suportat.

„Pacienți mulți înseamnă și consum mare de materiale de protecție. Pacienții sunt repartizați în toate cele zece secții ale spitalului, la care se adaugă consumul din Urgență, Radiologie, Laborator. Și acolo lucrează oameni care trebuie să se echipeze. În jur de 80-90 de combinezoane, poate și peste, consumăm zilnic. Dacă faceți socoteala, combinezonul costă în jur de 100 de lei, consumul mediu, în fiecare zi, depășim suta de milioane de lei vechi”, a declarat Constantin Tîrziu, managerul Spitalului Târgu-Cărbunești.

În total, a mai adăugat Tîrziu, spitalul cheltuiește peste 300 de mii de lei doar pentru echipamentele de protecție: „Într-o lună, ne trebuie cam 350 de mii de lei numai pe partea de materiale de protecție la care se adaugă partea de alimentație, de medicamente”.

Vizualizări: 4,341

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: