Spitalul Judeţean Târgu Jiu, monitorizat video

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu vrea să monitorizeze actul medical 24 din 24 de ore. Astfel, în perioada imediat următoare vor fi montate 9 camere de supraveghere în cele trei locaţii ale unităţii spitaliceşti din municipiu. Camerele vor fi instalate atât la intrări şi pe holuri, cât şi în secţiile unde se înregistrează un număr foarte mare de bolnavi. Cel mai monitorizat va fi Spitalul 700, unde vor fi montate 5 camere video. “În prima fază vor fi montate 9 camere de supraveghere, 8 urmând a fi achiziţionate de noi şi una urmând să fie primită prin sponsorizare de la Colegiul Medicilor.  La locaţia de la Pasarelă şi la locaţia Tudor Vladimirescu vor fi montate câte două camere video, iar restul la Spitalul 700. Primele vizate vor fi secţiile Spitalului 700 şi Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Tudor Vladimirescu. De montarea acestora se va ocupa firma care execută paza”, a declarat Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean Târgu Jiu. Valoarea investiţiei se ridică la 120 de milioane de lei vechi. “Proiectul final presupune montarea a 28 de camere video. În acest mod, atât cadrele medicale cât şi pacienţii şi însoţitorii vor fi monitorizaţi 24 de ore din 24”, a mai precizat Vasile Stănculete.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: