Sport cu Ricarda! Exerciții pentru brațe

După ce am lucrate fesele, coapsele sau talia, astăzi vă arăt câteva exerciții pentru brațe. Pentru aceste exerciții ai nevoie de câteva minute și două gantere de 1 kg, iar dacă nu, le poți înlocui cu o sticlă de 1 litru.

Exercițiul 1: din sprijin depărtat cu tălpile la nivelul șoldurilor, ganterele în ambele mâini cu degetele spre înainte, ridici ganterele prin îndoirea cotului fără să miști trunchiul. Exercițiul este pentru mușchiul biceps brahial și se execută trei serii a câte 15-20 repetări.

Exercițiul 2: din aceeași poziție ca și la exercițiul 1, ridici brațele spre înainte, ușor depărtate față de nivelul umerilor, menține genunchii puțin îndoiți cu abdomenul încordat și încrucișezi în același timp ambele brațe (o dată e brațul drept deasupra, o dată e brațul stâng), iar după fiecare încrucișare revii la poziția inițială. În acest exercițiu lucrăm mușchiul deltoid (al umărului) și mușchii pectorali (mușchii pieptului). Se fac 3 serii a câte 18-20 încrucișări.

Exercițiul 3: din depărtat cu genunchii ușor îndoiți, spatele drept și abdomenul încordat, brațele pe lângă corp ridici prin lateral până la verticală. Pe toată lungimea exercițiului, coatele sunt ușor îndoite. Exercițiul este pentru mușchii deltoizi (ai umărului) și pentru mușchii spatelui. Se execută 3 serii a câte 16-20 repetări.

Exercițiul 4: din sprijin în fandare înainte, piciorul din față îndoit, cel din spate întins, tălpile pe direcția înainte, trunchiul și capul în continuarea piciorului întins astfel încât să formezi o diagonală, coatele îndoite spre înapoi cât mai aproape de trunchi- întind coatele și revin, fără a mișca brațul. Exercițiul este pentru mușchiul triceps brahial (partea din spate a brațului) și pentru mușchii spatelui. Se fac 3 serii a câte 10-15 repetări.

Spor la treabă! Si nu uitați: pentru a avea un corp tonifiat, formula este sport 50% și alimentație sănătoasă 50%.

Ricarda Rădulescu, instructor internațional

 

Galerie foto





Vizualizări: 1,046

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: