Stenograme incredibile în dosarul Şova-Hrebe

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) susţin, în documente din noul dosar penal al deputatului PSD Viorel Hrebenciuc, că acesta a discutat în 17 octombrie cu senatorul Dan Şova, promiţându-i acestuia sprijin pentru a câştiga preşedinţia partidului, dacă îl ajută prin iniţierea unei propuneri legislative privind amnistierea şi graţierea unor pedepse şi prin intervenţii la ministrul Justiţiei, pentru abrogarea unui articol de lege care îl incriminează în dosarul retrocedărilor.

Anchetatorii redau, în documentul citat, fragmente din discuţia celor doi, care a fost interceptată şi care apare în noul dosar penal deschis pe numele deputatului.

"HREBENCIUC VIOREL: ...Acum îţi spun cinstit, cu toată chestiunea, va trebui să facem într-un fel cu amnistia. Uite şi tu, mă că...ŞOVA DAN: Amnistie şi graţiere obligatoriu!
HREBENCIUC VIOREL: Pe cuvânt îţi spun, Dane, şi tu să le spui la partid asta.
ŞOVA DAN: Şi ştiţi ce trebuie făcut, domnul preşedinte trebuie să, nu o să putem să abrogăm abuzul în serviciu, dar..."

Potrivit anchetatorilor, influenţa lui Hrebenciuc asupra lui Şova este confirmată, potrivit unui alt fragment de discuţie, de modul în care deputatul i se adresează senatorului, de raportul de autoritate dintre cei doi şi de modul în care purtătorul de cuvânt solicită sprijin pentru obţinerea şefiei PSD. În acelaşi context, Hrebenciuc i-a promis lui Şova că va convinge mai mulţi membri ai PSD aflaţi în sfera sa influenţă să îl susţină pentru preşedinţia partidului.

"HREBENCIUC VIOREL: Sigur, e corect aşa. Şi cum am vorbit cu tine la faza cu preşedintele şi modernizezi puţin - adică să mai fie şi activitate la partid. Clar că te impui. Orice aprobă partidul. Ai forţă imensă, Dane, ascultă ce spun! Nu sunt nebun. Cel mai mare partid! Solid, e solid, ascultă-mă ce spun! Nu contează că dispare un baron sau altul, nu contează, Dane!
ŞOVA DAN: Partidul merge.
(...)
ŞOVA DAN: În legătură cu epoca post Victor, toată lumea cu care am vorbit, toată lumea merge cu mine. Nu îl vor pe Liviu în primul rând.

HREBENCIUC VIOREL: Asta este problema.
ŞOVA DAN: Este negativ.
HREBENCIUC VIOREL: Boss, pentru mine, cum să-ţi spun ţie, să nu fie Liviu! În rest, nu am o problemă, practic şi normal ca mă focusez pe tine, ştii. Este şi Vali Zgonea...
ŞOVA DAN: Dar ce facem cu Vali?
(...)
HREBENCIUC VIOREL: Hai să-ţi spun o chestiune: o să fii preşedinte, o să ai - pe ăştia pe care sunt nu te poţi baza pe toţi, că nu poţi lucra cu Vanghelie să întrebi: Bă, pe cine pun la guvern? Că el vine cu nu ştiu cine. Nu ştiu dacă mă înţelegi. Deci aici tu ai o problemă. Dar cât de cât trebuie ştiut un lucru - sunt ministere în care chiar trebuie să mergi cu tehnocraţi, nu o să ai ce să faci, boss.
(...)
ŞOVA DAN: Şi trebuie să mai vorbesc cu Maria Lazăr (secretar general la Organizaţia de femei a PSD - n.r.), cu ea nu am apucat.

HREBENCIUC VIOREL: Maria Lazăr?
ŞOVA DAN: Da. Nu am apucat să vorbesc cu ea.
HREBENCIUC VIOREL: Vorbeşte în numele meu cu ea. Îi spui: Domne, uite, eu am vorbit cu Hrebenciuc. Eu am o relaţie specială cu ea, nu trebuie sa mă - până o găsesc, până nu ştiu ce, vorbeşti tu direct cu ea şi îi spui aşa de la început. Şi îi confirm eu când o văd, fără probleme. Ca să intri direct pe poarta din faţă la ea.
ŞOVA DAN: Şi cu Vali, cu care m-am tot chinuit.
HREBENCIUC VIOREL: Cu Vali o să facem o discuţie, o să mă laşi pe mine că acum el, aşa. O să fac eu o discuţie cu el şi vedem, ne lămurim exact. Fără probleme.
(...)
ŞOVA DAN: O să mă duc şi până la Focşani, la Marian (
Marian Oprişan - n.r.) acasă.
HREBENCIUC VIOREL: Da, ca e de ăsta la care trebuie să ai grijă să îi hrăneşti orgoliul. Hrăneşte-i orgoliul! Aia e cheia succesului la Marian. Îi hrăneşti orgoliul şi..."

Procurorii anticorupţie mai spun că Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova au discutat ulterior despre necesitatea dezincriminării faptei de folosire a influenţei de către liderul unui partid politic în scopul obţinerii unui folos necuvenit, având în vedere că deputatul este inculpat pentru săvârşirea unor asemenea infracţiuni. Astfel, Şova a promis ca în schimbul ajutorului pentru a deveni preşedintele PSD îl va determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un astfel de proiect. În acest sens, anchetatorii redau un alt fragment de discuţie:

"HREBENCIUC VIOREL: Si mai e legea 78. Boss, legea 78/2000, că aici aceeaşi chestie spune. Aia e lege făcută de Stoica în 2000, atunci am aprobat-o ca tâmpiţii. Până acum câţiva ani lumea nu băga în seamă, nici procurorii nu se uitau la ea. Năstase a fost prima victimă a acestei legi. E un articol 13 care spune aşa: influenţarea în calitate de şef - nu şef...
ŞOVA DAN: De partid.
HREBENCIUC YIOREL: ...de partid, nu ştiu ce, organizaţie şi altele, nu numai partid, influenţarea şi luarea deciziilor, cum e trecut acolo, pentru obţinerea de foloase necuvenite, bani sau bunuri pentru sine sau pentru altul.
ŞOVA DAN: Aşa l-au băgat şi pe Liviu cu referendumul"

(...)

HREBENCIUC YIOREL: Deci, automat, suntem beliţi.
ŞOVA DAN: Toţi!
HREBENCIUC VIOREL: Deci ascultă ce spun, aia nu e o chestiune...
ŞOVA DAN: Nu, codul integrităţii...
HREBENCIUC VIOREL: Trebuie puse la punct astea pentru că, îţi spun, suntem degeaba. Tot aşa mă chemase pentru asta acum câţiva ani şi zic: 'Domne, dar vedeţi că e aşa?' Şi zice: 'Domnule Hrebenciuc, nu eu am făcut legea'. Ce să îi spun? Ce să îi spun? Aici, uite, la asta, la Braşov şi la acesta, la Sârbu (senatorul
Ilie Sârbu - n.r.) şi la mine, e trecută asta.
ŞOVA DAN: Vreau să vă spun un lucru: când am vorbit cu câţiva judecători - că sunt prieten, sunt 15 ani de bară - 'Voi sunteţi nebuni?' Şi mi-au spus: 'Puişor, dăm ce aţi reglementat voi. Voi aţi scris, noi aplicăm.
HREBENCIUC VIOREL: Exact.
ŞOVA DAN: Modificaţi legea.
HREBENCIUC VIOREL: Nu, trebuie făcuta o chestiune foarte clară.

ŞOVA DAN: Dar trebuie pornită de la Ministerul Justiţiei cu inteligenţă.

HREBENCIUC VIOREL: Vezi că asta e procedura acum, vezi că poate să fie şi avantajul tău.

ŞOVA DAN: Da, dar pentru asta ar trebui să nu am dosar, ca să mă poată pune la Justiţie, că am discutat cu Victor (premierul Victor Ponta - n.r.) treaba asta"

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost anunţat, luni, de procurorii DNA că este urmărit penal într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă.

Potrivit DNA, Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerând şi obţinând de la un angajat al Direcţiei informaţii despre interceptarea deputatului.

În acelaşi dosar, Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, în 17 octombrie, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Naţional al partidului şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-ar fi cerut senatorului Dan Şova să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.

Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis lui Şova, în schimbul intervenţiilor sale, că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: