Ştie cine sunt vinovaţii de situaţia gravă a echipei Pandurii

Şeful fotbalului gorjean, Mihai Prunariu, îi consideră vinovați pe cei care au făcut parte din Adunarea Generală a Asociaţilor clubului Pandurii pentru situaţia actuală a echipei. Membrii AGA au fost cei care l-au numit la conducerea clubului pe Narcis Răducan, şi care i-au permis să ducă clubul spre insolvenţă.  

Fost preşedinte la echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu, înainte de aducerea lui Narcis Răducan, Mihai Prunariu consideră că cei care l-au numit pe Răducan la conducerea clubului sunt vinovaţi de situaţia grea a clubului fanion al Gorjului, care, înainte de 2013 era considerat chiar clubul fanion al Olteniei.

Prunariu condamnă pasivitatea membrilor AGA de la Pandurii care nu au lăsat clubul nici să meargă mai departe cu alţi asociaţi, pentru că nu s-au retras din asociere, dar nici nu l-au sprijinit să iese din insolvenţă aşa cum se angajaseră atunci când au cerut reorganizarea clubului. „Nici nu s-au retras cei din AGA, până la urmă, nici Consiliul Judeţean, nici Consiliul Local, nici CEO, şi nici n-au ajutat, au stat în continuare şi au asistat pasivi la ceea ce s-a întâmplat acolo. Adică ori te retragi şi spui că din momentul de faţă ne retragem şi hai să vedem ce faceţi cu echipa, ori continui că, până la urmă ai responsabilitatea a ceea ce s-a întâmplat acolo”, a afirmat Prunariu la interviurile Infinit FM, condamnând numirea lui Narcis Răducan în fruntea clubului, acesta fiind considerat personajul cheie al distrugerii clubului Pandurii: „Ce s-a întâmplat după plecarea mea de la Pandurii, este vina Adunării Generale a Asociaţilor, pentru că ei lau pus pe Narcis Răducan acolo de a cheltuit enorm şi a băgat clubul în insolvenţă şi a făcut datorii peste datorii. Ei au o responsabilitate în acea numire, că nu a venit singur Narcis Răducan, s-a paraşutat direct în fruntea clubului fără să întrebe pe nimeni. Nu, l-au pus ei! Şi atunci ei au şi responsabilitatea să facă ceva pentru clubul acesta”.

Mihai Punariu lasă impresia că ştie mult mai mult decât spune, mai ales că a fost preşedinte la club având aceiaşi reprezentanţi ai entităţilor respective în AGA.

Narcis Răducan a fost numit preşedinte la Pandurii în anul 2015, pe criterii politice, asta deşi erau binecunoscute „performanţele” sale manageriale la echipe precum Unirea Urziceni, Oţelul Galaţi sau ASA Târgu Mureş, toate fiind falimentate după ce au fost conduse de Răducan. Asociaţii, prin reprezentanţii lor în AGA, au girat atunci atât numirea lui Răducan cât şi demersurile pe care acesta le-a făcut în defavoarea clubului, ducându-l la insolvenţă.

Vizualizări: 969

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: