Stoican: Era dificil dacă am fi întâlnit Craiova sau Dinamo

ACS Viitorul Târgu Jiu şi-a aflat adversarul din Cupa României după ce s-a calificat în sferturi, eliminând pe Gaz Metan Mediaş. Antrenorul Flavius Stoican a beneficiat de ceea ce şi-a dorit la tragerea la sorţi, un adversar din acelaşi eşalon, Universitatea Cluj.

Flavius Stoican a precizat că îşi doreşte un adversar de Liga 2 înaintea tragerii la sorţi la care nu ar fi dorit să dea de Craiova sau Dinamo. Sorţii au fost favorabili echipei sale la tragerea de luni şi i-au adus un adversar facil, Universitatea Cluj.

„Sincer, mi-aş dori să mergem mai departe în această competiţie şi ar fi fost destul de dificil dacă am fi întâlnit Craiova sau Dinamo. Vreau să întâlnim echipe de nivelul nostru, mă refer la Liga 2. Dar indiferent de numele adversarului, noi tratăm serios orice meci, nu avem nimic de pierdut, jucăm fotbal şi cel mai bun care este să câştige. Noi avem acum mai multă încredere, am eliminat pe Gaz Metan Mediaş şi mai înainte pe FC Argeş, şi aceste victorii ne dau încredere. Indiferent ce le spui jucătorilor, tu, ca antrenor, sunt importante faptele de pe teren, este important ca să nu rămână doar vorbe”, a spus antrenorul Stoican.

Acesta a făcut un apel și către jucătorii săi să rămână modești și cu picioarele pe pământ, după bucuria calificării: „După rezultat şi după un astfel de joc nu ai cum să nu te bucuri, dar trebuie să fim realişti şi echilibraţi, chiar dacă bucuria este imensă pentru aceşti tineri jucători. Şi alături de ei ne bucurăm şi noi, cei care suntem în jurul echipei. Totul merge bine, pentru că am jucători care au un potenţial mare, un potenţial enorm, sunt jucători care sunt conştienţi că fiecare partidă este, pentru ei, ca un examen. Sunt mulţi ochi aţintiţi asupra lor şi e normal să nu dezamăgească. Trebuie să tratăm serios fiecare partidă, sunt multe echipe care sunt mai puternice decât noi dar potenţial există la echipa asta şi, de aceea, vreau să scot maxim de la fiecare jucător, pentru că, automat, ca echipă, o să avem rezultate notabile”.

ACS Viitorul s-a calificat în această fază din Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Gaz Metan Mediaş, scor 1-0, pe teren propriu.

Vizualizări: 502

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: