Stoican: Suntem în grafic!

Șase puncte a acumulat Pandurii în primele 4 etape din play-out. „Din păcate, n-am reuşit decât un egal la Târgu Mureş, dar trebuie să mergem înainte, fiindcă vineri ne aşteaptă un joc mult mai greu şi mult mai important. S-a acumulat un pic de oboseală, dar suntem încrezători pentru meciul cu Timişoara”, a declarat atacantul Sergiu Negruţ, după remiza de la Târgu Mureş.

Tehnicianul Pandurii Flavius Stoican spune că important este să nu piardă o partidă. „E un pic de tristețe pentru că nu am reușit să luăm cele trei puncte, dar e un punct câștigat. Acum câtva timp nimeni nu ne dădea nicio șansă că putem să scoatem un punct. Prieteni de-ai mei spuneau că e foarte greu să ne salvăm, dar iată că suntem în grafic. Important este să nu pierdem“, a declarat Stoican.

Antrenorul gorjenilor spune că elevii săi sunt decişi să demonstreze că pot salva echipa de la retrogradare. „Îi motivez prin faptul că toți spun că nu avem nicio șansă și vrem să demonstrăm tuturor că se poate“.

Vineri, de la ora 17:30, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, Pandurii întâlneşte contracandidata Poli Timişoara, de care o desparte doar 2 puncte.

„Suntem o echipă ca o familie și acest lucru ne ajută pe teren“,

Sergiu Negruț, jucător Pandurii.

Vizualizări: 335

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: