Strad’Art - cultura urbană pe străzile din Târgu Jiu

Târgu Jiu a găzduit, între 20-26 iulie, a doua ediție a Strad’Art | Festival de artă urbană, în cadrul căruia au avut loc mai multe intervenții artistice și socio-culturale. Tema propusă anul acesta, a fost Solidaritatea.

Strad’Art, este singurul proiect românesc, afiliat mișcării socio-cultuale One Voice Initiative, inițiată de Mana Contemporary (Wynwood – Miami, SUA) și FUGAZ | Arte de Convivir (Lima, Peru), la care au aderat cele mai representative organizații culturale mondiale, care promovează arta stradală. Realizările acestei ediții Strad’Art, vor fi proiectate pe această platformă.

Totul din solidaritate, pentru o lume mai bună!

Epicentrul festivalului a fost, în acest an, Cartierul Lotrului, fost cartier muncitoresc, periferic. Pe calcanele unor blocuri situate pe strada Hidrocentralei, percepută ca graniță socială a orașului, s-au realizat cinci picturi murale, de aproximativ 150 mp fiecare și doi pereți de mici dimensiuni. Responsabili pentru intervențiile artistice din cartier, au fost artiștii români: Alin Mihail, ATOMA, Bogdan Cazacincu, Cristian Scutaru, Denisa Pasere, HarceaPacea, Ionuț Popescu și John.S. Prin realizarea acestor picturi murale s-a urmărit implementarea conceptului de urbanism architectonic și de artă civică. Regenerarea urbană, dinamizarea unui cartier periferic, dar și dialogul social inerent, au fost challenge-urile acestei ediții.

O altă preocupare pentru Strad’Art a fost promovarea activității sălii de box, situată în inima cartierului, încercând să dizolve prejudecățile legate de arta stradală dar și de acest sport. Din 2015, de când sala a fost inaugurată, tinerii boxeri legitimați la CS Pandurii Târgu Jiu, care se antrenează sub comanda maestrului Doru Neamțu, au adus până în prezent 4 titluri de campion național și peste 50 de medalii. Cu acest prilej, am invitat pe cei mai buni sportivi ai clubului, să susțină o demonstrație de box în cartier, pentru a da posibilitatea trecătorilor, dar și locuitorilor cartierului să-i cunoască. Printre sportivii prezenți s-au numărat “frații de aur” ai boxului gorjean, David Andreas și Loris Andreas, ambii campioni naționali la toate categoriile de vârstă, atât la juniori cât și la tineret, Pobirci Ciprian, medaliat an de an la rândul său, în prezent boxând la seniori. Sportivul Francisco Vasile (15 ani), un sportiv foarte talentat al clubului, a fost protagonistul unui caz extrem de ciudat petrecut anul trecut la naționalele de box pentru cadeți, de la Târgu Jiu. Acesta a fost descalificat medical înaintea finalei de la categoria 41,5 kg, pe care urma să o dispute pentru medalia de aur, pe motiv că are un picior mai scurt. Decizia a fost luată de medicul competiției, același care acceptase anterior ca sportivul să boxeze în preliminarii și semifinale. Puștiul câștigase meciurile prin abandon și avea șansa lui la titlul național. Această mare nedreptate, nu l-a împiedicat pe Francisco să continue să se antreneze din greu, așteptând să i se facă dreptate, pentru a putea urca din nou în ring.

Un alt principiu de bază al Strad’Art este de a coopta o instituție culturală care să susțină demersul implementării artei stradale în Târgu Jiu. Dacă anul trecut Strad’Art a făcut echipă cu Biblioteca Județeană “Christian Tell”, anul acesta invitația a fost lansată Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”, de a se alătura. Un spectacol de teatru pentru copii și unul de improvizație, susținute în Parcul “Debarcader”, din proximitatea cartierului Lotrului, au întregit această intenție. Un performance de breakdance și muzică hip-hop, au marcat disponibilitatea culturii urbane.

Strad’Art l-a desemnat pe Pisica Pătrată ambasador pentru cele două instituții culturale cooptate în proiect. Alexandru Ciubotariu, pe numele său real, este printre primii artiști stradali din București, foarte cunoscut în lumea ilustrației și a benzii desenate din România. Acesta a avut două intervenții artistice care au constat în amplasarea unor panouri, realizate în stilul său inconfundabil, pe o fațadă a teatrului, precum și în curtea bibliotecii. Aceste intervenții reprezintă viziunea și intenția pe care Strad’Art o are, în ceea ce privește fuziunea artei stradale cu instituții culturale.

              Din dorința de a propaga arta stradală cât mai divers și eficient în spațiul urban, în cadrul festivalului s-au pictat și trei autobuze de transport public în comun, ale companiei Transloc, care vor circula pe rutele obișnuite ale acesteia. Acestea au avut șansa să fie transformate în opere de artă mobilă, de trei tineri artiști, extrem de talentați: ATOMA, Kaput din Kaps Crew și Răzvan Răucescu. Aceștia au putut fi urmăriți la lucru pe durata întregii săptămâni a festivalului, în Piața Prefecturii, din centrul orașului.

              Cultura artei stradale are la bază graffiti-ul, care nu putea să lipsească din registrul Strad’Art. Acesta și-a câștigat dreptul de a putea fi realizat legal, pe un zid din Parcul Central, aducând un tribut obligatoriu acestuia, dar și evoluției culturii urbane, care își are originea, în urmă cu peste 50 de ani, în această acestă formă de exprimare artistică.

          Festivalul s-a încheiat cu un tur al lucrărilor, parcurs pe biciclete, la care au participat zeci de iubitori ai artei stradale.

Curator și organizator: Adrian Oniga

Galerie foto




Vizualizări: 949

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: