Subvenţii şi pentru exploataţiile nou înfiinţate

Crescătorii de bovine pot solicita prima pe cap de animal în perioada 15 mai- 30 iunie. Cererile de plată aferente anului 2012 se depun <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj şi trebuie avizate de asociaţiile crescătorilor de animale legal constituite, viză care atestă efectivele pentru care se solicită subvenţia. Pot beneficia de prima pe exploataţie şi persoanele fizice care figurează în Registrul naţional al exploataţiilor la datele de referinţă  (31 ianuarie 2008, 31 ianuarie 2009, 31 ianuarie 2010, 14 iulie 2011) cu exploataţii de cel puţin 3 capete de bovine, cu vârsta acestora de minimum 6 luni. Anul acesta se acceptă inclusiv cererile proprietarilor de exploataţii nou înfiinţate. “Spre deosebire de anul trecut, acum se poate solicita prima pe cap de animal şi pentru exploataţiile nou înfiinţate. Este vorba despre exploataţiile înfiinţate în perioada 15 iulie 2011- 30 aprilie 2012. Condiţia principală este ca fermierul să deţină cel puţin trei bovine cu o vârstă minimă de şase luni. Cei care deţin exploataţii noi trebuie să vină cu cererile însoţite de copiile paşapoartelor bovinelor. Tot ca o noutate, beneficiarii care solicită primă pentru un efectiv mai mare de 50 capete bovine îşi pot depune cererile online prin accesarea site-ului www.apia.org.ro”, a declarat Corina Dorobanţu, directorul APIA Gorj.  Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal ori prin intermediul reprezentantului asociaţiilor crescătorilor de bovine legal constituite care sunt funcţionale.  

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: