Suntem cu toţii nişte pirataţi

M-am certat deunăzi cu un prieten în legătură cu măsurile care ar trebui luate împotriva pirateriei pe internet. Eu îi dădeam înainte că să iei gratis programe piratate de pe internet este ca şi când ai fura din magazin, el nu era de acord şi zicea că ăştia cu softuri originale sunt nişte bandiţi şi că el, dacă ar fi să aibă doar programe ”de la mama lor” în calculator acestea ar însuma câteva mii bune de euro. Iată de ce mai avem până să-i prindem în urmă pe vestici la capitolul ”mentalitate”. Omul se obişnuieşte cu orice, iar cu binele şi cu gratuităţile cu atât mai mult. Simplul fapt că noi furăm softuri de când a apărut internetul şi pe plaiurile mioritice ne face să ni se pară că avem dreptul să luăm pur şi simplu din galantar munca unor oameni şi să plecăm cu ea acasă fără să trecem pe la casă. Argumentul ”sunt prea scumpe!” este, desigur, o glumă proastă, în capitalism. Într-o societate normală, puţoii care o ard online nu ar avea bani de Windows sau de Office aşa cum nu au bani nici de un Mercedes sau de-o garsonieră a lor. Şi da, de ce nu, se vor face credite de nevoi personale pentru mobilarea PC-ului personal cu soft original, stabil şi legal.

E, întrucâtva, aceeaşi problemă ca la muzica piratată. Vă mai amintiţi desigur anii '90, când cumpăram casete aşa cum cumpărăm azi mărţişoare – de pe nişte scaune scoase în faţa unor magazine dubioase. Erau casete trase prost, cu fâşâituri oribile, şi cu aşa-zise coperte scrise pe calculator cu font Times New Roman de către cei care le înregistraseră. Dar iată că vremea casetelor RAKS trase în doi peri a trecut. La fel cum va trece şi paradisul programelor şi filmelor piratate de care ne bucurăm ca nişte milogi.

PS – în semn de solidaritate cu programatorii care muncesc să ne facă nouă viaţa mai uşoară, iar noi  avem impresia că nu le datorăm nimic, am scris acest text în OpenOffice (program freeware).

mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: