Supărat pe PSD. Primarii fanion ai partidului au fost aruncați

Tensiuni în PSD Gorj. Fostul primar din Negomir, Ion Gruescu, se declară dezamăgit de liderii partidului care l-au anunțat că nu mai este la conducerea organizației locale din Negomir. „Eu și Ciocea, primarii fanion ai partidului, am fost aruncați”, a acuzat Gruescu. El s-a arătat supărat și pe actualul primar din comună. „Tudor Oiță se crede împărat”, a mai declarat Gruescu.

Ion Gruescu a renunțat la primărie, în 2016, când l-a susținut pe Tudor Oiță pentru fotoliul de primar și el a obținut un post de consilier județean. În acest an, Gruescu nu vrea să mai audă de vreo candidatură. Și s-a declarat dezamăgit și de tânărul care l-a urmat la primărie deși primarul l-a ținut consilier personal în tot acest timp. „Eu am făcut greșeală acum patru ani, că nu am mai candidat. Am crezut în oameni. Îndată ce am făcut acest pas, nu mai candidez. A ieșit cum nu mă gândeam. Cu mine la Consiliul Județean, puteam să facem lucruri extraordinare. Comuna Negomir putea să fie, până la sfârșitul acestui an, comună europeană, cu toate utilitățile. Eu sunt la primărie de la finalul anului 1982. Am făcut o alegere greșită pentru că nu e nici tinerețea asta, trebuie să mai ai și caracter, să te crezi în slujba oamenilor, nu împărat. Acum ei cred că au făcut totul, și comuna au înființat-o probabil”, a declarat Ion Gruescu, la Radio Infinit.

Recent, Gruescu a fost anunțat că nu mai deține nici frâiele organizației locale a PSD. „Nu știu dacă voi mai rămâne pentru că e a doua oară când sunt dat afară pe ușa din dos. În 2016, am fost dat afară într-o după-masă. Și acum, tot la fel, am luat la cunoștință că nu mai sunt președinte de partid. Asta e gândirea conducerii, să fie sănătoși! Eu și Ciocea, primarii fanion ai partidului, am fost aruncați. Nu se fac lucrurile așa. Dar le rânduiește cineva pe toate”, a mai spus fostul primar.

Pe de altă parte, actualul primar Tudor Oiță a evitat tot timpul să îl critice pe Gruescu, deși a fost permanent atacat, ba chiar i-a asigurat un post bine plătit de consilier personal.

Vizualizări: 2,372

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: