Surpriză! S-au schimbat adversarii din amicale!

Socoteala de-a acasă chiar nu se potriveşte cu cea din târg! Zicala se aplică perfect pandurilor care s-au trezit că au cu totul alţi adversari decât cei stabiliţi iniţial în stagiul din Austria.

“Impresarul care se ocupă de cantonamentul din Austria al echipei Pandurii, Antonio Antoniu, a comunicat aseară noul program. Pentru majoritatea jocurilor amicale preconizate s-au schimbat adversarii pentru ca echipa să nu facă deplasări foarte lungi” stă scris pe siteul oficial al pandurilor comunicatul prin care gorjenii anunţă schimbarea adversarilor iniţiali (ŢSKA Sofia, Khazar Lankaran, Antalyaspor, Al Ahly şi Dinamo Ceske)

Azi, test cu croaţii

Primul test al trupei lui Grigoraş se joacă chiar astăzi de la ora 16. Adversari le sunt croaţii de la NK Zagreb care abia s-au salvat de la retrogradare sezonul trecut. NK a terminat pe locul 12, cu 35 de puncte, la două deasupra primei echipe retrogradate, Lokomotiva Zagreb. Grigoraş a anunţat că în primele amicale va testa toţi jucătorii din lot astfel că ne putem aştepta la două echipe complet diferite în cele două reprize. Căpitanul Pintilii e încă în refacere după o accidentare şi Grigoraş nu va risca să-l introducă astăzi pe teren.

Noul program de amicale al pandurilor (sursa pandurii-tg-jiu.ro):

Azi: NK Zagreb - Croaţia       ora 16:00
08 iulie: FC Hallein - Austria (Liga II)      ora 18:30
10 iulie: Echipa naţională din Uzbekistan          ora 18:00

12 iulie: Olimpic Baku – Azerbaidjan       ora 18:00
14 iulie: PFC Ludogorets Razgrad – Bulgaria   ora 18:00

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: