Surpriză în prima zi de şcoală! Au venit la catedră, dar nu aveau elevi!

Învăţătorii de la Liceul Teologic din Târgu Jiu au rămas fără elevi în prima zi de şcoală. Deşi se aşteptau ca în această zi în clasa I să vină aproape 40 de copii, la şcoală s-au prezentat doar jumătate. Planul prin care conducerea şcolii dorea să realizeze două clase I a fost dat peste cap, motiv pentru care învăţătoarea la care nu se înscrisese nici un elev a fost detaşată la o altă unitate din municipiu. Un caz asemănător s-a întâlnit şi la Grupul Şcolar Turceni.

Deşi în prima zi se aşteptau ca aproape 40 de elevi să vină în clasa I, învăţătorii de la Liceul Teologic au avut un şoc atunci când au văzut că doar jumătate le trec pragul. În această situaţie una dintre clase nu a mai fost alcătuită, iar una dintre învăţătoare s-a văzut în situaţia de a rămâne fără post. Gheorghe Benegui, directorul acestei unităţi, spune că dintre cei 38 de elevi care şi-au depus dosare de înscriere, doar 20 au venit în prima zi de şcoală în clasa I. Interesant este că atât elevii, cât şi părinţii, au ales o singură învăţătoare dintre cele două care au finalizat anul trecut clasa a IV-a. Pentru că niciun cadru didactic nu voia să plece, ISJ Gorj a luat decizia ca învăţătoarea pentru care au optat cei mai puţini copii, adică patru, să fie detaşată la Şcoala Generală „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu, unde un cadru didactic a intrat în maternitate. Gheorghe Benegui spune că este prima dată când se petrece acest lucru, mai ales că la liceu numărul elevilor care se înscriu creşte de la an la an. Învăţătoarea care a rămas la liceu este Rodica Brăiloiu.

Părinţii de la Turceni, supăraţi pe conducerea şcolii

O situaţie asemănătoare s-a petrecut şi la Grupul Şcolar Industrial Turceni, unde, din cauza numărului mic de elevi care s-au înscris în clasa I, un învăţător a trebuit să renunţe la postul pe care îl deţinea. Aşa că aici, în loc de patru clase care trebuiau formate, au rămas în final doar trei. Şi de această dată părinţii au fost cei care au impus învăţătorii care trebuie să rămână în şcoală. Într-o sesizare trimisă la redacţie, aceştia s-au arătat revoltaţi că exact învăţătorul care avea performanţe, Constantin Enache, fusese înlăturat de conducerea unităţii, în urma votului din Consiliul de Administraţie. „Prima zi de şcoală a copiilor noştri (clasa I) s-a transformat într-un coşmar datorită lipsei de etică şi profesionalism a conducerii Grupului Şcolar Industrial Turceni. Anul şcolar 2010 -2011, care s-a încheiat, a fost format din patru clase cu patru învăţători, iar în anul şcolar 2011-2012 din lipsa elevilor trebuind să se mai desfiinţeze o clasă şi bineînţeles un învăţător şi ca la noi în România este dat la o parte cine are performanţe, cine este bun”, se arată în sesizarea trimisă de profesori. Directorul unităţii, Doru Cornescu, a declarat că după intervenţia părinţilor situaţia s-a rezolvat, în sensul că au fost constituite trei clase cu câte 20 de elevi, iar un învăţător care avea dublă specializare a trecut la o altă formă de învăţământ.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: