Surupăceanu, din nou la instanţă pentru buldotanc!

Fantoma faimosului buldotanc inutilizabil pare să îl urmărească în timp pe fostul deputat Mugurel Surupăceanu. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru o astfel de afacere, miercuri DNA dând publicității un comunicat de presă în care precizează motivele pentru care fostul parlamentar urmează să dea explicații în fața judecătorilor la aproape un deceniu și jumătate de la comiterea faptelor.

 Dosarul a fost disjuns din cel care i-a vizat în 2007 pe mai mulți foști șefi ai Romsilva, în frunte cu fostul director general Ion Dumitru, acuzat la acea vreme, printre altele, că a achiziționat de la o firmă din Târgu Jiu un utilaj scump și nefuncțional. La acel moment DNA nu făcea referire decât la denumirea firmei, Eufrat SRL și la administratorul ei,Florin Bogdan Stanciu, fără a fi nominalizat și Surupăceanu. Utilajul fusese vândut de Severom Trans SRL, societate prezentată ca fiind de tip „fantomă”, buldotancul dat la Romsilva provenind din Ucraina. A fost luat de acolo cu 6.250 dolari și vândut apoi la Romsilva, defect fiind, cu aproape 300.000 de dolari.

Acestea sunt informații făcute publice în 2007, când Surupăceanu avea de dat explicații și pentru afacerea „Buldotanc II”, cea în care a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Craiova după o condamnare de 7 ani la Tribunalul Gorj. Miercuri DNA a venit cu precizări suplimentare pentru afacerea „Buldotanc I”, făcându-l pe Surupăceanu prefect al județului încă din anul 2003, la acea vreme Toni Greblă fiind încă în funcție întrucât încă nu se certase cu Nicolae Mischie, pentru cine își mai amintește scandalurile acelor ani. „În perioada iulie 2003 - decembrie 2004, inculpatul Surupăceanu Mugurel, prefect al județului Gorj, l-a determinat pe administratorul unei societăți comerciale, să participe și să câștige licitația organizată de Romsilva la data de 27 august 2004, privind achiziționarea unui utilaj sub denumirea de „buldozer universal cu macara hidraulică pe şenile”.
Întrucât societatea respectivă nu îndeplinea condițiile pentru a putea participa la licitație, administratorul acesteia a interpus o altă societate în încheierea contractului cu RNP Romsilva.

În urma adjudecării licitației, administratorul societății interpuse, a vândut utilajul la prețul supraevaluat de 8.685.695.760 lei (echivalentul a 243.720 euro la aceea dată), sumă virată de Romsilva la data de 16 decembrie 2004 societății interpuse, care la rândul ei a virat întreaga sumă societății care a deținut inițial utilajul respectiv. Beneficiarul real al întregii sume a fost inculpatul Surupăceanu Mugurel, care era administratorul în fapt al acestei din urmă societăți”, susține DNA. 

 Conform procurorilor, probatoriul administrat a arătat că achiziţia utilajului a avut loc în condiţiile nerespectării legislaţiei privind achiziţiile publice, a legii finanţele publice, a legii controlului financiar preventiv propriu, precum şi cu încălcarea propriilor ordinelor interne referitoare la acest control precum si a regulamentului intern al RNP Romsilva. „Acest lucru a dus la cumpărarea unui produs inutil şi necorespunzător calitativ, cu un adaos de 1.744%, paguba în dauna Regiei Naţionale a Pădurilor ridicându-se la 8.685.695.760 ROL, sumă cu care Regia s-a constituit parte civilă în cauză.
Astfel, în vreme ce utilajul fusese introdus în ţară la preţul de 6.250 USD în urma aşa zisei licitaţii, RNP Romsilva a plătit pentru el suma de 294.330 USD (calculat la cursul BNR leu/dolar din ziua cumpărării – 10 decembrie 2004). Utilajului nu i s-a găsit nicio utilitate, a fost testat atât la Direcţia Silvică din Călăraşi şi Dâmboviţa constatându-se că prezenta serioase deficienţe tehnice, dificultăţi în manipulare şi exploatare. Deficienţele au fost constate atât înainte de efectuarea plăţii cât şi după aceea, iar în final nu i s-a găsit nicio întrebuinţare”, mai susține DNA.

De menționat ar fi faptul că fostul șef al Romsilva, Ion Dumitru, condamnat cu suspendare în dosarul în care a fost trimis în judecată, a fost obligat de instanțe să despăgubească regia pe care a condus-o inclusiv pentru afacerea „Buldotanc I”. Teoretic, dacă Dumitru a achitat banii până acum prejudiciul nu ar mai exista, lucrurile urmând să fie clarificate la procesul ce va începe, cel mai probabil, la toamnă la Tribunalul Gorj.

Vizualizări: 1,098

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: