Sute de fermieri executaţi silit pentru recuperarea subvenţiilor

Aproximativ 250 de fermieri din judeţul Gorj vor fi executaţi silit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru recuperarea subvenţiilor încasate în mod necuvenit. Pe lângă aceştia, de la începutul anului şi până în prezent, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură a somat peste 1000 de agricultori în vederea returnării subvenţiilor în valoare totală de circa 3 milioane de lei.

Sute de fermieri gorjeni sunt somaţi să restituie subvenţiile încasate de la APIA din cauză că au fost depistaţi cu nereguli. De la începutul anului şi până în prezent s-au emis peste 1000 de note de fundamentare şi procese verbale pentru debite de peste 3 milioane de lei. Pentru un număr de 253 fermieri, titlurile executorii au fost transmise organului abilitat cu executarea silită (ANAF) în vederea recuperării debitelor, întrucât nu s-a reuşit rezolvarea problemelor pe cale amiabilă.

Potrivit conducerii APIA, debitele provin din anumite erori la depunerea cererilor de plată pe suprafaţă ori pe alte măsuri, reprezintă sancţiuni aplicate fermierilor pentru nerespectarea unor condiţii privind întreţinerea terenurilor sau pentru că suprafaţa din cereri nu corespunde cu cea găsită cu ocazia controalelor din teren. „De la începutul anului 2013 şi până în prezent au fost emise un număr de 396 note de fundamentare şi 770 procese verbale de debit totalizând 3.020.535 lei. Sunt în curs de analiză şi întocmire un număr de 303 note de fundamentare şi 692 procese verbale de constatare a neregulilor şi stabilire a debitelor bugetare”, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj.

Cele mai mari nereguli au fost depistate în perioada 2008-2011, însă o parte a acestora vor fi recuperate prin compensare cu plăţile aferente campaniei 2012 pe care fermierii urmau să le primească în acest an. „Anterior anului 2012, au fost constatate un număr de 1.897 debite ce totalizează suma de 2.323.423 lei, din care a fost recuperată suma de 2.076.160 lei şi urmează a fi recuperată diferenţa de 192.308 lei. În anul 2012 au fost întocmite 1.806 procese-verbale de constatare a debitelor - care au fost transferate compartimentului economic şi introduse în registrul debitorilor europeni SIVECO, totalizând suma de 7.611.031 lei. Din această sumă s-a recuperat voluntar 126.071 lei, iar diferenţa de 7.484.960 lei urmează a fi recuperată prin compensare cu plăţile aferente campaniei 2012”, a mai precizat Constantin Negrea.

CONTESTAŢII

Fermierii depistaţi cu nereguli au fost notificaţi în legătură cu sumele pentru care s-au întocmit titluri executorii. „Au fost depuse un număr de 83 contestaţii la procesele-verbale de constatare a debitelor care au fost analizate şi soluţionate după cum urmează: 2 contestaţii admise parţial; 1 contestaţie admisă în totalitate, iar 80 contestaţii respinse”, a menţionat Constantin Negrea. 

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: