Sute de fermieri la primul târg apicol din Târgu Jiu

Circa 500 de apicultori gorjeni sunt aşteptaţi în această primăvară să ia parte la prima ediţie a Târgului Apicol de la Târgu Jiu. Evenimentul se va desfăşura în centrul municipiului, unde apicultorii gorjenii vor avea ocazia să-şi etaleze produsele, dar şi să cunoască ultimele tehnologii în domeniu.

Asociaţia Crescătorilor de Albine (ACA) Gorj a stabilit organizarea primului târg apicol la nivelul judeţului, în perioada 22-23 martie. Nu este pentru prima dată când se încearcă stabilirea unui asemenea eveniment, însă, de această dată, reprezentanţii asociaţiei garantează organizarea evenimentului. „L-am amânat până acum de vreo două ori, dar de data aceasta se va desfăşura pentru că am primit numeroase confirmări din partea apicultorilor din judeţ. Sperăm să reuşim, asta pentru că la târgurile la care am fost, la prima ediţie nu a fost foarte reuşită. Apicultorii vor veni cu produse apicole, dar sunt interesaţi mai ales de inventarul apicol, stupi, centrifugi, tot ce ţine de tehnica apicolă. Dacă la o şedinţă de-a noastră vin în jur de 200 de apicultori, la târg estimăm că vor veni 400-500”, a spus Gheorghe Mitrescu, vicepreşedintele ACA Gorj.  

În asociaţie mai figurează circa 1200 de apicultori însă numărul celor care practică această activitate este cu siguranţă mult mai mare pentru că nu toţi sunt afiliaţi. Conform conducerii ACA Gorj, unii apicultori şi-au redus efectivele de albine pentru a nu plăti impozitul pe venit. „Unii se mai înscriu pentru fonduri europene, unii mai renunţă, ori de vârstă sau alte motive. Alţii, de când se impozitează au încercat să fie sub limita cu efectivul, sub 80 de familii de albine”, a mai spus Gheorghe Mitrescu.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: