Sute de produse confiscate din târgul săptămânal

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat duminică o verificare pe linia respectării drepturilor de proprietate intelectuală, într-un târg săptămânal din municipiul Târgu Jiu, ocazie cu care au fost identificați un bărbat de 34 de ani și o femeie de 31 de ani, ambii din localitate, având expuse spre comercializare, în regim ambulant, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, cosmetice și accesorii, purtătoare ale însemnelor și denumirilor mai multor mărci protejate, fără a deține acordul titularilor acestora.

"Polițiștii au inventariat produsele ridicate, rezultând peste 800 de produse de îmbrăcăminte, încălţăminte şi parfumuri în valoare de aproximativ 45.000 lei", anunță IPJ Gorj

Pe parcursul activității, atât deținătorii mărfurilor identificate expuse la vânzare, cât și alte două persoane - un tânăr de 25 de ani și o tânără de 17 ani, din Târgu Jiu - au avut un limbaj vulgar și au împiedicat organele de poliție în activitatea de verificare.

Față de patru persoane a fost luată măsura sancționării contravenționale, pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 R privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, arată IPJ Gorj.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Vizualizări: 5,419

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: