Tabără de pictură bisericească şi târg cu produse artizanale la Târgu Cărbuneşti

Oraşul Târgu Cărbuneşti va găzdui week-endul acesta două evenimente, aflate la prima ediţie, care se anunţă încă de pe acum a deveni o tradiţie pentru această zonă a Gorjului. Este vorba despre tabăra de pictură bisericească şi târgul meşterilor populari, prilej cu care se vor îmbina arta şi distracţia, localnicii având parte şi de spectacole de muzică populară şi uşoară.

Tabăra de pictură bisericească se va desfăşura la Muzeul Crucilor de la Măceşu, unde sunt aşteptaţi începând de mâine 12 pictori din zona Olteniei. Activitatea pictorilor va fi supravegheată de Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor Târgu Jiu, un specialist în icoane. „Toate obiectele realizate în cadrul taberei de pictură bisericească vor fi donate Centrului Cultural „Tudor Arghezi” pentru a fi expuse la Muzeul Crucilor de la Măceşu. Festivitatea de premiere a pictorilor de obiecte bisericeşti va avea loc duminică. Întreaga activitate va supravegheată de domnul Pompiliu Ciolacu, de origine din Târgu Cărbuneşti”, a declarat Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu Cărbuneşti.

În paralel cu tabăra de pictură se va desfăşura şi Târgul Meşterilor Populari. Produsele artizanale ale meşterilor vor fi expuse în parcul Primăriei Târgu Cărbuneşti. Pe lângă artă, localnicii vor avea parte şi de distracţie. Vineri seara, începând cu orele 20.00, va avea loc un spectacol de muzică populară, muzică uşoară şi dansuri susţinut de Palatul Copiilor Târgu Jiu. Sâmbătă, tot începând cu orele 20.00, pe scenă vor urca micii artişti de la Târgu Cărbuneşti, Ansamblul Gilortul. Seara se va încheia cu o discotecă în aer liber. „Vom cumula tabăra de pictură bisericească şi târgul meşterilor populari pentru a da un iz de sărbătoare oraşului Târgu Cărbuneşti. Inerţia primei ediţii este un mod de a-i distra pe tinerii din Târgu Cărbuneşti care din când în când mai au nevoie şi de astfel de momente. Sperăm, ca aceste evenimente să devină o tradiţie pentru oraşul nostru”, a mai precizat Mihai Mazilu.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: