Tânăr din Gorj, prins cu droguri la Mamaia. Condamnare!

Un tânăr de 23 de ani din comuna gorjeană Drăguțești a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu. El a fost prins cu droguri, în vara anului 2018, în timp ce lua parte la festivalul de muzică electronică „Sunwaves” de la Mamaia.

Anchetatorii au stabilit că tânărul avea asupra sa 0,3 grame MDMA, un drog de mare risc. El a declarat că achiziționase comprimatul, pentru consum propriu, cu 60 de lei, de la un individ necunoscut pe care-l întâlnise la festival, menționând că luase deja o jumătate din pastilă înainte de apariția polițiștilor.

În fața instanței, tânărul a recunoscut săvârșirea faptei, fiind de acord cu includerea în programul de asistență a consumatorilor de droguri.

Pentru că tânărul nu are antecedente penale, Tribunalul Constanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse care să poată fi însoțită de supunerea obligatorie a inculpatului la măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală, specifice consumatorilor de droguri.

Prin urmare, tânărul din Drăguțești a fost condamnat la 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

Pedeapsa a fost suspendată pe un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care inculpatul va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 100 de zile, în cadrul primăriilor Drăguțești sau Târgu Jiu.

Sentința nu este definitivă.

Vizualizări: 3,513

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: