Târgu Jiu: Campanie de informare privind insuficienţa cardiacă

O campanie de informare a populaţiei privind insuficienţa cardiacă va avea loc în zilele de 10 şi 11 mai, la Târgu Jiu. Acţiunea aparţine Clubului Rotary din Târgu Jiu care, împreună cu Societatea Română de Cardiologie, va marca în acest fel „Săptămâna Insuficienţei Cardiace”.

Târgujienii sunt aşteptaţi să ia parte la acţiunea ce se va desfăşura în amfiteatrul în aer liber din centrul oraşului. Reprezentanţii Clubului Rotary şi cei ai Clubului Interact Târgu Jiu vor distribui flyere cu informaţii destinate publicului larg. „Este foarte important să cunoaştem care sunt cauzele şi tratamentul unei afecţiuni. Un om informat poate fi un om salvat”, a spus Ștefan Ghimişi, preşedintele Clubului Rotary Târgu Jiu.

Potrivit estimărilor, peste o jumătate de milion de români suferă de insuficienţă cardiacă. Boala apare atunci când muşchiul inimii nu mai pompează cantitatea de sânge necesară corpului, iar organele şi ţesuturile primesc mai puţin oxigen. Insuficienţa cardiacă poate fi tratată în primul rând prin adoptarea unui stil de viaţă fără fumat, cu o dietă bogată în peşte, fructe şi legume proaspete, exerciţiu fizic regulat, cum ar fi mersul pe jos.

Vizualizări: 886

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: