Târgu Jiu: Concurs reluat pentru șefia teatrului

Primăria Târgu Jiu a reluat concursul pentru postul de manager al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, asta după ce prima oară niciunul dintre candidați nu a reușit să obțină punctajul necesar. Cei interesați de post mai au la dispoziție circa două săptămâni să depună proiectul de management.

Prima etapă a concursului, analiza proiectelor de management, a fost programată pentru data de 4 octombrie, urmând ca două zile mai târziu să aibă loc interviul. Cei nemulțumiți vor putea depune contestații până în data de 12 septembrie, urmând ca rezultatul concursului să fie anunțat public în data de 18 octombrie.

Lucrările și dezbaterile din cadrul comisiei de concurs și de soluționare a contestațiilor sunt confidențiale. Excepție face etapa interviului, care are caracter public. Persoana desemnată în urma concursului va conduce teatrul târgujian până la 1 noiembrie 2022.

La primul concurs organizat pentru funcția de manager al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu s-au înscris cinci candidați. Actorii Ionuț Stoica și Armand Calotă au fost eliminați la proba de analiză a proiectelor de management. Gelu Badea, Eugen Titu și Cosmin Brehuță, rămași în cursă, nu au reușit să obțină minimum nota 7 la interviu. Conducerea interimară a teatrului este asigurată de actorul Cosmin Brehuță.

Armand Calotă, actor la Teatrul Național din București și nepot al Elvirei Godeanu, spune că nu s-a decis dacă va mai participa la concurs. „Sunt într-un proiect destul de mare, cu niște fonduri europene. Nu sunt încă decis. Mă gândesc să particip, dar într-o mică măsură. Oricum, dacă voi candida, voi ajunge la interviu. Știu ce material am avut și ce trebuie să fac”, a declarat Armand Calotă.

Dosarele de înscriere la concurs se depun până în data de 25 septembrie, ora 16.00.

Vizualizări: 394

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: