Târgu Jiu: Gerul a făcut prima victimă!

Un om al străzii a fost găsit fără suflare în zona Pieței Centrale din municipiul Târgu Jiu. Cadavrul a fost zărit de trecători, care au alertat Poliția. 

Noaptea trecută, în Târgu Jiu, s-au înregistrat -5 grade Celsius, însă, potrivit site-urilor de specialitate, temperatura resimțită a fost de până la -8 grade Celsius.

Pentru o persoană care dormea sub cerul liber, frigul s-a dovedit a fi fatal.

"La data de 21 decembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată cu privire la faptul că în Piața Centrală a fost găsită decedată o persoană.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din cercetările efectuate au stabilit faptul că este vorba despre un bărbat de 54 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, persoană fără adăpost.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a constatat decesul.

Trupul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", a transmis IPJ Gorj. 

sursa foto: Internet

Vizualizări: 2,095

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: