Târgu Jiu: Medic chirurg, infectat

Unul dintre medicii Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a fost confirmat cu noul coronavirus. Este vorba despre chirurgul Gheorghe Neață, acesta fiind trimis în izolare la domiciliu.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, Alexandru Nițu, spune că nu s-a luat decizia trimiterii celorlalte cadre medicale de pe secție în izolare, conform anchetei epidemiologice. Medicul Nițu mai spune că faptul că starea chirurgului este una bună, acesta aflându-se  în izolare la domiciliu.

”În cursul zilei de marți, unul dintre cadrele de pe Secția de Chirurgie a fost confirmat cu coronavirus. În prezent, medicul este într-o stare bună, în izolare la domiciliu. Ancheta epidemiologică s-a finalizat, iar conform colegilor mei epidemiologi nu s-a stabilit ca alte persoane din cadrul secției să fie trimise în izolare. Riscul de răspândire la pacienți este unul minim, medicii poartă echipamente de protecție. Se poartă discuții în privința testării cadrelor medicale, însă vor fi testați doar cei care au simptome, conform anchetei epidemiologice”, a spus Alexandru Nițu.

În acest moment, Secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Târgu Jiu este plină, fiind vorba despre 12 paturi.

Vizualizări: 6,277

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: