Târgu Jiu, sediul viitoarei sucursale miniere din CNE

Noile companii energetice naţionale vor fi înfiinţate până la sfârşitul anului, dar va mai dura câteva luni până când vor deveni funcţionale, a anunţat Ministerul Economiei. Compania din care va face parte sectorul termoenergetic din Oltenia va avea o sucursală minieră, cu sediul la Târgu Jiu.

Companie energetică din care va face parte sectorul termoenergetic din Oltenia va avea următoarea componenţă: complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, cele două unităţi ale centralei de la Cernavodă (aparţinând Nuclearelectrica), Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), o parte din Electrica şi două sucursale ale Hidroelectrica, SH Vâlcea şi SH Slatina.

Vineri a avut loc o şedinţă de lucru la Ministerul Economiei cu privire la modul în care va funcţiona noua companie. Surse sindicale ne-au declarat că principala veste bună de după această şedinţă de lucru este aceea că s-a stabilit ca sucursala minieră din cadrul noii companii să aibă sediul la Târgu Jiu. Din această sucursală vor face parte toate exploatările de lignit din zona Olteniei, care ţin în prezent fie de SNLO, fie de unul din cele trei complexuri energetice. Şi termocentralele vor avea statut de sucursală. Astfel, noua companie va avea în componenţă Sucursala Energetică Turceni şi Sucursala Energetică Rovinari. Parte de hidro va avea sediul la Râmnicu Vâlcea, iar cea de nuclear la Cernavodă. Sediul companiei mamă va fi la Bucureşti.

Cea de-a doua companie va cuprinde ELCEN, CTE Deva şi Paroşeni (aparţinând Termoelectrica), Porţile de Fier şi restul sucursalelor Hidroelectrica (adică sucursalele Sebeş, Buzău, Târgu Jiu, Caransebeş, Haţeg, Argeş, Cluj, Bistriţa, Sibiu), Compania Naţională a Huilei (CNH), Romgaz (prin termocentrala de la Iernut) şi cealaltă parte a Electrica.

„Ne dorim ca cele două companii să fie puternice, bancabile şi să realizeze investiţiile de care au nevoie“, a spus ministrul Videanu săptămâna trecută, precizând că nu a ales numele celor două companii. Cele două societăţi vor fi listate la bursă, cu un procent ce va fi stabilit ulterior. ME va fi acţionarul majoritar al acestor două companii.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: