Târgu Jiul, pustiu în prima zi de restricții

Prima zi cu noi restricții de circulație a schimbat fața municipiului Târgu Jiu. Atât pe străzi, cât și în centrul orașului sau în magazine, totul a fost pustiu. Câțiva pensionari nevoiți să cumpere mâncare sau medicamente au mai ieșit din case, dar au respectat intervalul de la prânz, când le este permis să meargă afară.

Oamenii au avut nevoie de pâine sau pastile. Au avut la ei chiar și declarații pe propria răspundere că merg la cumpărături și s-au încadrat deja de miercuri în intervalul 11 – 13, în care pot ieși din case. „Eu am ieșit să cumpăr mâncare. Știu că trebuie să mă încadrez în cele două ore așa că, iertați-mă, mă grăbesc”, ne-a mărturisit un bătrân.

Pentru că nu au un ajutor în familie, pensionarii au profitat de cele două ore să meargă la cumpărături. „Nu putem să stăm nici închiși în casă. M-am speriat ieri (n.r. marți), când am auzit că nu vom putea ieși deloc din casă. Am aflat apoi că, de fapt, măcar două ore avem voie. E bine. Avem timp să mai cumpărăm și noi mâncare, pastile, că mai suntem și bolnavi. Așteptăm să treacă și perioada asta”, a spus o femeie. „Și eu fac parte din categoria 65 plus, cu restricții multe. Nu avem ce să facem, că nu avem pe nimeni. Am fost la medicul de familie, am luat o rețetă să cumpăr medicamente. Mai am o oră. Mai iau un pic de aer și apoi mă duc acasă. Nu e deloc aglomerat în oraș așa că nu suntem în pericol”, a spus un alt târgujian.

Persoanele vulnerabile pot solicita sprijinul Primăriei Târgu Jiu sunând la numărul de telefon 0253.238.054.

"Fac un apel către toți cetățenii municipiului Târgu Jiu, și mai ales către persoanele vârstnice, să respecte măsurile decise de autorități și să rămână în casă. Este momentul să dăm dovadă de responsabilitate. Doar așa putem trece mai ușor peste această situație dificilă", a trasmis primarul Marcel Romanescu.

Galerie foto



Vizualizări: 2,865

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: