Târgujienii şi-au aprovizionat cămările de Ziua Recoltei

Preţurile reduse la legume şi fructe i-au scos pe târgujieni din casă. Aceştia au profitat de reducerile de Ziua Recoltei pentru a-şi aproviziona cămările. Tot cu această ocazie au fost organizate expoziţii de produse, de utilaje agricole, iar meşterii populari au făcut demonstraţii de olărit şi încondeiat vase.

Ziua Recoltei a adus expoziţii, spectacole de muzică populară, premii pentru cele mai frumoase standuri şi preţuri mai mici la legume. Chiar dacă preţurile au scăzut numai cu 50 de bani faţă de zilele obişnuite de piaţă, târgujienii care şi-au pus bani deoparte s-au grăbit la cumpărături, acesta fiind o ocazie bună pentru a se aproviziona pentru iarnă. „Am preferat să ne aprovizionăm în această zi pentru că preţurile sunt acceptabile. Am cumpărat de toate, ardei, roşii sau vinete pentru a face zacuscă. Am găsit de toate. Dar dacă nu am fi pus bani deoparte nu am fi avut cu ce să cumpărăm azi”, spune un cumpărător. Cei care au trecut ieri prin piaţă au putut cumpăra roşiile cu 3 sau 2 lei kilogramul, cartofi cu 1,4 lei, ardei cu 3 sau cu 1,5 lei kilogramul, conopidă cu 4 lei kg. Chiar dacă este perioada lor castanele s-au numărat printre cele mai scumpe produse din piaţă, preţul acestora ajungând la 10 lei kilogramul.

Ca în fiecare an primarul Florin Cârciumaru a încheiat Ziua Recoltei printr-o horă de mână, la care s-au alăturat comercianţi şi trecători.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: