Târgul de la Godineşti, anulat. Veneau fermieri din toată ţara!

Situaţie complicată pentru autorităţile locale din comuna gorjeană Godinești. S-au pregătit intens pentru ca la începutul lunii august să organizeze târgul de animale, manifestare cu tradiţie pe plan local, iar acum au aflat că nu au voie să mai facă astfel de activităţi. Toate târgurile de animale din județ au fost închise de Direcția Sanitar Veterinară (DSV) Gorj din cauza focarelor de pestă porcină care s-au înregistrat în cinci judeţe din ţară.

Sute de fermieri din toată ţara participă an de an la vestitul târg de animale de la Godinești. Anul acesta, piaţa de animale a fost programată pentru zilele de 1 și 2 august. Târgul de animale este unul cu tradiţie. Se organizează în Grindul Godineștiului de peste un secol.

Autorităţile locale din Godinești sunt disperate după ce au aflat că este interzisă comercializarea animalelor în această perioadă din cauza pestei porcine africane. Totuși, speră să găsească înţelegere la autorităţile judeţene, astfel încât să nu fie nevoite să anuleze târgul de animale programat pentru începutul lunii august. ”Ne-au rupt gura cu târgul acesta, nu știm ce să facem. Vom merge să discutăm la Consiliul Județean. Pesta porcină ne anulează târgul de animale. După Hațeg, este cel mai mare târg din zonă. E o situaţie din care nu prea știu cum să ies. Vă dați seama, vin oameni din toată țara. Tot târgul se întindea pe 10 hectare. Foarte-foarte mulți vin din județele cele mai îndepărtate. Practic, la noi nu se vindeau decât vaci și cai. O să căutăm o soluție, altfel va trebui să ne ținem cu jandarmii și cu poliția la toate intrările. Care sunt în munte nu au de unde să știe că s-au închis târgurile”, a declarat Aurariu Coman, primarul comunei Godinești.

Conducerea DSV Gorj spune că nu poate face derogări. ”Este o problemă naţională. Nu putem face o derogare, exclus. Toate târgurile de animale din judeţ și din țară sunt interzise. E de durată. E teroare ce este la Tulcea. Acolo mă aflu, am fost chemaţi toţi directorii din toată țara pentru instruire”, a spus Nicolae Călescu, directorul DSV Gorj.

În paralel cu târgul de animale, la Godinești urma să se desfăşoare și un bâlci, o mulțime de agenți economici fiind așteptați în zonă cu fel de fel de produse. Comercianţii plăteau taxă la primărie pentru intrarea în bâlci, bani care nu vor mai intra în bugetul local dacă târgul de animale va fi anulat.

Vizualizări: 14,750

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: