Tăriceanu a donat pentru Cumințenia Pământului, la Târgu Jiu

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost prezent luni la Târgu Jiu unde a făcut un gest remarcabil. Politicianul a mers la o bancă din oraș și a donat 100 de euro pentru achiziția operei brâncușiene, ”Cumințenia Pământului”. Președintele ALDE la nivel central i-a îndemnat pe gorjeni nu să doneze 100 de euro, ci măcar cinci lei pentru a păstra opera în patrimoniul statului. ”Nu este o sumă mică și cred că va ajuta, dar mai mult decât atât eu cred că este modesta mea contribuție pentru a-i face pe oameni să se gândească în mod serios cum putem să contribuim fiecare la prezervarea patrimoniului național. Cred că măcar această obligație o avem și noi, să răsplătim contribuția lui Brâncuși prin păstrarea acestor opere care definesc identitatea culturală a poporului român în țara noastră. Dacă fiecare român ar depune echivalenul a un euro, cinci lei dacă ar depune, s-ar rezolva problema”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, la Târgu Jiu. Liderul ALDE a fost luni şi la casa memorială a lui Brâncuşi de la Hobiţa.

Galerie foto


Vizualizări: 385

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: