Tăriceanu vede un posibil abuz în cazul Şova

Senatul a găsit în cele din urmă o formulă prin care să publice hotărârea luată în cazul solicitării DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, preşedintele Călin Popescu Tăriceanu comentând ieri acuzaţiile cum că ar fi comis un abuz în serviciu prin semnarea hotărârii respective, asta după ce Biroul Permanent desemnase Comisia Juridică să găsească o soluţie la problema cu Şova. Tăriceanu a explicat că a semnat hotărârea în cazul Şova doar pentru că Senatul trebuia să se conformeze deciziei Curții Constituţionale, care a dispus redactarea și publicarea deciziei luate la solicitarea formulată de DNA. „Sunt mulţi nepricepuţi care vorbesc despre tot felul de lucruri”, a spus Tăriceanu, convins că a procedat corect. Senatorul liberal Alin Tişe a fost cel care a menţionat că Biroul Permanent şi conducerea Senatului ar fi comis un abuz atunci când au cerut Comisiei Juridice să redacteze hotărârea privitoare la votul asupra imunității lui Șova. Arestarea fostului ministru al transporturilor este cerută de procurorii anticorupție în dosarul în care acesta e acuzat că a prejudiciat fostele complexuri energetice de la Turceni și Rovinari cu circa 3,5 milioane lei prin contracte de asistență judiciară, DNA susținând că Șova a falsificat probe în dosar pentru a împiedica cercetările. (G.C.)

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: