Taxa pe poluare depășește cu mult salariile a 13.000 de oameni

Suma estimată pentru achiziționarea certificatelor de CO2 aferente producției de energie din 2019, la Complexul Energetic Oltenia, este de 1,3 miliarde de lei, termenul limită fiind 30 aprilie 2020. Informația apare într-un răspuns dat de Ministerul Energiei la o interpelare a deputatului USR Cristina Prună.

Asta înseamnă practic o treime din buget, câtă vreme în BVC sunt estimate cheltuieli de 3,9 miliarde de lei anul acesta. Aparent situația este mai bună decât anul trecut, când costul certificatelor de carbon a reprezentat 42% din buget. Practic însă, toți liderii de sindicat spun că bugetul nu este unul realist și că nu vor fi realizați indicatorii propuși.

Liderii sindicali și administrația din CE Oltenia cer insistent o schemă de sprijin, prin care guvernul să ajute compania în ceea ce privește plata acestor certificate. Ca să vă dați seama ce înseamnă această povară, costurile estimate de CE Oltenia cu plata celor 13.000 de salariați în acest an sunt puțin peste un miliard de lei, în timp ce certificatele vor costa mult mai mult. (R.S.)

Vizualizări: 2,017

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: