Taxe mai mici pentru pieţarii din Târgu Jiu

Producătorii şi societăţile comerciale care îşi vând marfa în pieţele din Târgu Jiu vor plăti taxe mai mici cu 20% în lunile ianuarie şi februarie. Ca în fiecare an, autorităţile reduc taxele pieţarilor întrucât din cauza frigului, pe perioada sezonului rece, vânzările merg foarte slab.

Potrivit conducerii Edilitara, în pieţele din municipiu sunt peste 500 de comercianţi. “Aproximativ 513 societăţi comerciale şi producători au contracte încheiate cu SC Edilitara. Pentru mese, societăţile comerciale plătesc o taxă de 7,1 ron/mp/zi, iar producătorii de 5,6 ron/mp/zi. Pentru Piaţa Centrală, avem încheiate 170 de contracte în piaţa agricolă, 150 de contracte în piaţa industrială şi 18 contracte la flori. În şedinţa de Consiliu Local din această lună vom propune reducerea taxelor cu 20% pentru perioada ianuarie-februarie”, a declarat Alexandru Zaharia, directorul SC Edilitara. Acesta a mai precizat că de iarna viitoare producătorii şi comercianţii din Piaţa Centrală îşi vor putea vinde marfa într-un spaţiu închis. În acest sens,  primăria a demarat procedurile pentru amenajarea unei pieţe agroalimentare într-un spaţiu închis, construcţia urmând să funcţioneze în spatele halei de carne din Piaţa Centrală.

Noua piaţă va fi folosită pe timp de iarnă şi va asigura mese pentru 160 de producători şi societăţi comerciale. Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 30 de miliarde de lei vechi. “Au început deja lucrările pentru amenajarea pieţei agroalimentare în spaţiu închis. În momentul de faţă, se lucrează la devierea reţelelor de electricitate şi apă. Piaţa va veni funcţională în toamna anului viitor. Vor fi aproximativ 150 de mese: 75 la parter şi 75 la etaj”, a mai precizat Alexandru Zaharia.

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: