Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Teamă, speranță și Dumnezeu

Dacă întrebați pe oricine a participat activ la revoluție (poate chiar și pasiv) ce a simțit în acele zile, o să primiți aceleași două răspunsuri: ”teamă și speranță”. Pentru oamenii care contestă faptul că în 1989 a avut loc o revoluție, argumentul contrar e același: atunci când poporul simte teamă și speranță, trebuie să fie revoluție. În 2014, teama și speranța au revenit. Poate nu la același nivel, dar (vă spuneam și atunci) cei care au fost în piață după înfrângerea lui Ponta au spus că de la Revoluție nu au mai simțit ceva asemănător.

Când scriu acest text, cel mai puternic soare din ultimele luni îmi bate prin draperia ruptă fix în ochi, enervându-mă, dar și făcându-mă să-mi amintesc că martorii și participanții la revoluția din '89 au văzut exact același soare pe același 21 decembrie, după ce Ceaușescu a fugit, și-au crezut că s-a rezolvat, că ce-a fost mai rău a trecut, că pot să fie fericiți. S-au înșelat. În seara aceleiași zile s-a tras cel mai mult în București, într-o psihoză stupidă în care armata a tras în poliție, poliția în armată, și toată lumea în securiști nevăzuți. Nu știm nici acum cine a tras cu adevărat în noi, știm doar că Iliescu a fost adus cu o mașină de lux de acasă pentru a i se înmâna revoluția, fiind mereu flancat de două matahale cu mâinile drepte ascunse la reverul sacoului. A fost revoluție? Pentru oameni, da. Pentru Iliescu, nu, și avea să o demonstreze în vara lui '90, dar și în anii care au urmat.

Pe 16 decembrie, când au început mișcările de stradă, pe străzile din Timișoara s-a auzit o scandare unică în toate revoluțiile consemnate în cărți sau presă: ”Există Dumnezeu!”. Oamenii care au strigat asta la Timișoara au avut 25 de ani să se răzgândească în privința prezenței unei forțe supreme. Au făcut-o, oare? Nu cred. Dumnezeu lucrează pe căi misterioase, probabil că-și spun. În politică mai ales, inclusiv cu PSD-ul, din când în când, poate ca să ne învețe minte.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: