Teren de casă pentru tineri

Zeci de familii din comuna gorjeană Bălești ar putea să primească teren din partea primăriei să-și construiască o locuință. Anunțul a fost făcut de primarul localității care s-a gândit la o soluție pentru familiile care l-au întrebat despre o asemenea posibilitate. Proiectul său va fi pus în aplicare din această vară. Circa 50 de familii din comună ar putea primi câte o parcelă în suprafață de 500 de metri pătrați.

Ideea i-a venit primarului după ce mai multe familii l-au întrebat despre un astfel de proiect și au cerut teren de la primărie ca să-și poată face o casă.

Primarul comunei Bălești, Mădălin Ungureanu, a anunțat că va transforma o astfel de inițiativă în realitate, dar în vară, după alegerile locale. „Foarte multe familii de tineri care încep să vină la noi, în localitate, să-și construiască ori să-și reabiliteze casele sau își caută teren pentru a-și face o locuință. Eu, ca primar, am gândit o chestiune în acest sens. Nu vreau să fac acum în timpul alegerilor pentru că vor zice că fac campanie și dau loturi pentru tineri. Imediat după alegerile locale, voi pune la dispoziție 47 de loturi, în suprafață de 500 de metri pătrați pentru familii de tineri căsătoriți”, a declarat edilul Mădălin Ungureanu, la Radio Târgu Jiu.

Cei care se vor regăsi pe lista beneficiarilor va trebui să aibă domiciliul în localitate și să aibă un venit suficient de mare ca să-și permită să ridice o casă de la zero. „Acolo este un punctaj bine stabilit. Este legislație specifică, adică să fii căsătorit, să ai copii și câștigi punctaj, să ai un venit pentru că nu vor obține loturi cei care nu au un venit. Loturile vor fi în imediata apropiere a zonei noastre de strămutați, cum o numim noi, la Rasova, în izlazul comunal. Prima problemă care va fi pusă va fi să aibă obligatoriu domiciliul în comună”, a mai spus primarul din Bălești. (A.A.)

Vizualizări: 4,053

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: